11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCRR, la mâna găştii italo-clujene

CRR, la mâna găştii italo-clujene

La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat cea de-a 9 etapă a Campionatului de Raliuri al României, rundă care a avut loc la Cluj, sub numele de Raliul „Avram Iancu“. Conform participanţilor la această competiţie, organizarea, asigurată de CS Danny Ungur Racing, a lăsat de dorit, deficienţele punându-şi amprenta chiar şi pe stabilirea ierarhiilor finale.
Deşi trebuia să fie un raliu pe macadam, suprafaţa pe care s-a rulat a fost, într-o proporţie foarte mare, pământ mai mult sau mai puţin aderent. De asemenea, concurenţii au primit carnetele itinerar cu mai bine de două ore întârziere şi acestea conţineau multe greşeli. Cel mai mare scandal l-a produs însă modificarea traseului probei speciale Cojocna, care s-a făcut şi după terminarea antrenamentelor. Pe această probă exista posibilitatea scurtării traseului de către concurenţii care cunoşteau foarte bine zona, iar pentru a împiedica acest lucru, organizatorii au găsit de cuviinţă să sape şanţuri şi să facă maluri de pământ pe interiorul virajelor, după ce piloţii încheiaseră recunoaşterile.
„Au modificat structura celei mai lungi probe speciale după ce ne-am încheiat recunoaşterea, lucru care a făcut să intru frontal, cu 150 km/h, într-un mal de pământ. Am pierdut astfel lupta pentru titlul Grupei A, dar ceea ce mă deranjează cel mai mult este faptul că inconştienţa unora mi-a pus viaţa în pericol. Numai soarta a făcut să scap. De fapt, şanţurile şi malurile de pământ făcute de organizatori pe această probă specială nu i-au împiedicat pe «prieteni» să scurteze traseul peste câmp. Mi s-a părut că toate aceste lucruri au fost premeditate. Modificarea probei a fost ilegală şi a fost un atentat la viaţa piloţilor. Au apărut găşti care sunt în stare să calce pe cadavre pentru a-şi atinge interesele, spectacolul sportiv necontând deloc pentru ei“, a spus pilotul craiovean Nistor Duval.
În spiritul fair-play-ului care caracterizează sporturile cu motor, Nistor Duval a rămas pe traseu după ce a abandonat şi le-a semnalizat celorlalţi concurenţi să evite capcana.
„Dacă nu interveneam, mulţi piloţi nu ar fi reuşit să evite malul de pământ în care am intrat cu maşina. De altfel, la finalul cursei, doi piloţi, Porcişteanu şi Berari, mi-au mulţumit pentru că i-am avertizat“, a precizat pilotul din Bănie.

Raliul „Avram Iancu“ poate fi scos din calendar

Dumitru Rusănescu, secretarul general al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a declarat miercuri că a luat act de toate deficienţele organizatorice de la Raliul „Avram Iancu“, urmând să facă un raport în acest sens.
„Nu este regulamentar dacă se modifică traseul după recunoaştere. La Raliul «Avram Iancu», organizatorii au încercat, la cererea piloţilor, să împiedice scurtarea de către unii concurenţi a traseului probei speciale Cojocna, însă au făcut greşeli, din exces de zel. Mai sunt şi alte puncte negre în ceea ce priveşte organizarea Raliului «Avram Iancu» şi o să fac un raport în consecinţă pe care îl voi înmâna comisiilor abilitate să judece astfel de cazuri. Anul viitor, calendarul competiţional poate arăta altfel, în sensul că raliurile care au avut deficienţe organizatorice grave vor fi sărite din schemă, indiferent de numele organizatorilor“, a spus Dumitru Rusănescu.

Tempestini pune FRAS pe butuci

Sătul de şicanele la care a fost supus pe tot parcursul campionatului, multiplul campion naţional Titi Aur a luat o decizie radicală la finalul Raliului „Avram Iancu“, pe care l-a câştigat, anunţând că nu va mai participa la CNR sau la alte competiţii sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Duval a spus că înţelege gestul lui Titi Aur, însă a precizat că nu intenţionează să se retragă din FRAS.
„Eu nu voi părăsi FRAS, ci voi lupta pentru a-i da afară pe cei care şi-au bătut joc de acest sport. Voi face tot posibilul să elimin aceste găşti, pentru ca spectacolul sportiv să triumfe“, a spus pilotul craiovean.
În opina comentatorilor, omul de afaceri italian Marco Tempestini, care pilotează pentru al doilea sezon în CRR şi care a fost unul dintre organizatorii Raliului „Avram Iancu“, este principalul vinovat pentru starea de lucruri explozivă din CRR.
„Cocoţat în postura de «investitor strategic» în CRR şi luându-şi în serios rolul de «master mind» al raliurilor FRAS, Tempestini îşi permite să-l atace pe cel mai cunoscut pilot al României… Sunt convins că trecerea lui Titi Aur în cealaltă tabără îl deranjează, deoarece poate fi un semn şi pentru alţi piloţi şi va fi cu siguranţă şi pentru alţi organizatori care vor să iasă din anonimatul FRAS. Îi dă peste cap toate planurile, Tempestini realizând că este la un pas de a deveni stăpân peste un imperiu golit de orice valoare. Dar asta nu e vina lui Titi, e chiar vina lui Tempestini, care a făcut tot ce a i-a stat în putere pentru a dezbina această comunitate. A făcut alianţe cu oricine, a promis oricui câte în lună şi în stele pentru a dirija CRR-ul. Şi când şi-a îndeplinit visul, a călcat în picioare înţelegerile fără nici o remuşcare“, a scris Teodor Hossu-Longin într-un comentariu postat pe site-ul lalimita.ro.
Pe acelaşi site, Codruţ Arsenescu a avut un comentariu mult mai dur la adresa lui Tempestini: „Ce s-a întâmplat la Cluj probabil aţi tot citit şi aţi înţeles că a fost un raliu la care «tulumbarul» (aşa se numesc cei care manevrează furtunul de extras rahatul) şi-a asigurat spatele din toate părţile, mai ales când, pe mână cu unul şi cu altul (acoliţi de-ai lui) a creat minunata probă din vârful dealului trasată cu buldozerul care-ţi dădea posibilitatea (dacă ştiai cum) să o coteşti elegant şi să câştigi până la 30 de secunde importante. Bătrânul Bărbos nu doarme şi i-a tras-o broscangiului: abandon şi Titi câştigă raliul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS