10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMilan s-a împiedicat de echipa lui Codrea

Milan s-a împiedicat de echipa lui Codrea

La două săptămâni după ce Milan fusese ţinută în şah de Fiorentina lui Mutu (1-1 pe „San Siro“), deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor s-a „împiedicat“ pe terenul altei formaţii din regiunea Toscana, AC Siena, la care este legitimat Paul Codrea. Meciul de pe micuţul stadion din Siena, disputat în cadrul etapei a 3-a a Seriei A, s-a încheiat tot cu scorul de 1-1, Milan reuşind să egaleze abia în minutul 91, prin fundaşul Alessandro Nesta. Scorul fusese deschis în minutul 24 de vechea cunoştinţă a Stelei din Cupa UEFA, Massimo Maccarone, în urma unei greşeli a portarului Dida. Milan a jucat la Siena fără Kaka şi Pirlo şi a avut în primul unsprezece doar trei jucători sub 30 de ani.

Antrenorul gazdelor, Andrea Mandorlini, l-a introdus pe Codrea pe teren abia în minutul 88, în locul lui Jarolim. După trei etape, Milan a acumulat cinci puncte, în timp ce Siena rămâne cu punctul cucerit în meciul de sâmbătă seară. Într-un alt meci din runda a treia, fosta adversară a lui Dinamo din preliminariile Ligii Campionilor, Lazio Roma, a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu Empoli. Lazio rămâne fără victorie în actuala ediţie a campionatului, dar are totuşi trei puncte din trei remize.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS