Puncte pentru zile negre

Autori


Chiar dacă mai mulţi fotbalişti de la Pandurii – Păcurar, Djapka, Vancea, Adi Popescu şi Piţurcă – sunt indisponibili, din cauza problemelor medicale, pentru partida de la Piatra Neamţ, încrederea în victorie a oficialilor clubului din Târgu Jiu nu a scăzut. Gruparea gorjeană trebuie să adune cât mai multe puncte din următoarele trei jocuri cu Ceahlăul, Farul şi Poli Iaşi, considerate abordabile, mai ales că pe „Municipal“ vor veni CFR Cluj (etapa a X-a), Dinamo (etapa a XI-a) şi Rapid (etapa a XIII-a). „Obligatoriu trebuie să batem la Piatra Neamţ. Abordăm orice meci la victorie, mai ales că urmează patru etape în care lucrurile sunt destul de încurcate. Trebuie să acumulăm cât mai mult din cele trei partide care mai sunt până la jocul cu CFR Cluj“, a spus vicepreşedintele clubului Pandurii, Viorel Temelescu.

Acesta susţine că antrenorul Ceahlăului, Viorel Hizo, ar putea fi demis în cazul în care ar pierde jocul cu Pandurii. „După meciul cu noi este posibil ca postul său să fie pus în discuţie. Suntem în etapa a 7-a, iar Ceahlăul are doar şase puncte şi după meciul cu noi în mod sigur tot cu şase va rămâne. Problema este că orice club are un contract cu antrenorul şi, după câte ştiu eu, Hizo trebuia să acumuleze 10-12 puncte în primele şapte etape“, a spus Temelescu.

„S-ar putea să joc cu Ceahlăul“

Naţionala de tineret a Coastei de Fildeş, cu „pandurul“ Constant Djapka printre titulari, a mai făcut un pas spre Olimpiada de la Beijing, după ce a învins Mali cu scorul de 3-1. „A fost greu, foarte greu pentru că Mali a chemat toţi jucătorii profesionişti care joacă în campionatele din Europa. Avem şanse foarte mari să ne calificăm la olimpiadă“, a declarat „Costel“.

Acesta a revenit la Târgu Jiu accidentat, însă speră să facă parte din primul unsprezece al meciului cu Ceahlăul. „Am o durere la picior, dar cred că după o zi de repaos va fi bine. Eu sunt încrezător că pot să joc în meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ“, a mai spus ivorianul. Djapka s-a amuzat teribil după ce a aflat că a fost evaluat la un milion de euro de preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, şi nu a dorit să facă nici un comentariu pe seama unui eventual transfer al său în pauza competiţională.  


Ivorianul nu ţinteşte vreun transfer la „granzii“ campionatului românesc, visul său fiind acela de a-l înlocui pe Roberto Carlos la Real Madrid. „Nu mă tentează să joc la una dintre echipele importante din România, Steaua, Dinamo sau Rapid. Mi-aş dori să joc în Spania, la Real Madrid. Acesta este visul meu. Aş putea să-l înlocuiesc pe Roberto Carlos, modelul meu“, a precizat Djapka.

Neagoe se şcoleşte la AS Roma

Pentru a absolvi cursurile PRO ale Şcolii Federale de Antrenori, Eugen Neagoe trebuie să facă practică la unul dintre cluburile mari din Europa, alegând AS Roma, fosta echipă a lui Cristi Chivu. „O să plec după meciul nostru cu Farul Constanţa, pe 22 septembrie, şi o să asist la două antrenamente ale celor de la AS Roma şi la derbiul lor cu Juventus“, a spus Neagoe. Acesta se simte onorat să ia lecţii de la Luciano Spalletti, mai ales că s-a declarat în dese rânduri un admirator al fotbalului italian. „Fotbalul italian este, poate, cel mai puternic din lume, aşa că este o onoare să merg acolo pentru a vedea metodele de pregătire ale lui Luciano Spalletti“, a spus „Geană“.



Comenteaza acum

Alte stiri

15 aprilie 2019

Încă o dezamăgire pe teren propriu pentru Pandurii Târgu Jiu

Pandurii Târgu Jiu a bifat o nouă înfrângere pe teren propriu, de data asta în fața liderului Academica Clinceni. Gorjenii au cedat sâmbătă cu 2-0, ilfovenii marcând prin Robert Ion (’23) și Vasile Olariu (’52). Pandurii: M. Cotolan – ...

Sumarul ediției de joi, 13 septembrie 2007

Actualitate

» Băsescu îl acuză pe “incompetentul” Vosganian că “a tăiat două avioane pentru Tarom”
» Banii pentru şcoli s-au evaporat
» O constănţeancă care a lansat 11 alarme false cu bombă, trimisă la ospiciu
» Şeful Poliţiei Argeş a cerut eliberarea din funcţie
» S-a inventat sticla care purifica apa
» CSM a avizat cu amendamente proiectul legii de modificarea Codului de procedură penală
» Odiseea 2007, la Cetate
» Liderii PSD, rezervaţi în privinţa propunerii lui Năstase

Local

» Circulaţie pe undă verde în Craiova
» Au bătut palma
» Război între medici
» Bătaie de joc la grupa mică
» Primarul şi vicele din Segarcea, cercetaţi penal
» Furată de o vânzătoare de detergenţi
» Pistolarii Craiovei, greu de prins
» Mititelu execută primăria
» Omul Mihăileştilor, pus şef la Îmbunătăţiri Funciare
» Extinderea Parcului Industrial – legală, dar puţin probabilă
» Scurte ştiri
» Un panou publicitar, pericol public
» OJPC controlează grădiniţele
» Elevii, aşteptaţi cu gunoiul în dulap
» Tentativă de sinucidere
» Căruţă lovită de un microbuz
» Bani insuficienţi pentru şcolile din Cârlogani
» 12 milioane de lei, investite în unităţile de învăţământ

Dolj

» Gulin, şef de birou la Investigarea Fraudelor

Sport

» Palmaresul Universităţii, bântuit de Dinel Staicu
» Minerul Mătăsari, un sfert de secol de sport
» Puncte pentru zile negre
» Ionescu, în instanţă
» Lăcătuş regretă că nu a antrenat Ştiinţa
» Niculescu, în optimi
» Pavel continuă cursa
» Bora şi Rădoi, în Bănie
» Galacticele au confirmat în Moldova
» Diaconu, la CET Govora
» România, la un pas de elita europeană
» Patru titluri la Craiova
» Echipa nu putea sta într-un singur om
» Palop şi-a prelungit contractul
» Ancelotti, cel mai bun antrenor european
» Ferguson a fost agresat la Londra
» Selecţionerul Armeniei a murit

Bani & Afaceri

» Vâlcenii nu se înghesuie să muncească în străinătate
» Forţa de muncă, din nou la şcoală!
» Tinerii primesc de la stat prime pentru angajare
» Cursuri şi tabere gratuite pentru seropozitivii din Valea Jiului
» Scurte ştiri

Opinii

» Sfânta părăsită de Dumnezeu

Top