11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLung crede în revirimentul Ştiinţei

Lung crede în revirimentul Ştiinţei

Încă un fost mare jucător al României, component al Craiovei Maxima, s-a aflat în redacţia GdS pentru a dialoga pe chat cu suporterii Ştiinţei. Silviu Lung a vorbit deschis despre Universitatea, despre obiectivele echipei şi valoarea lotului actual.

Silviu Lung despre…

…situaţia actuală a Universităţii

Criza poate fi rezolvată printr-o victorie, deoarece victoriile aduc încredere şi le dau jucătorilor o stare de entuziasm şi o altă determinare. Jucătorii au mai fost în această situaţie anul trecut şi au avut puterea şi capacitatea să treacă peste un început de campionat mai puţin fast. Am încredere că vor reuşi şi acum acest lucru. Important este ca toată lumea să fie unită. Adevăratele caractere se văd la greu, iar eu cred că băieţii Universităţii sunt puternici, pentru că am lucrat cu ei şi îi cunosc.

…antrenorul Ovidiu Stîngă

Îl cunosc pe Ovidiu, am lucrat cu el. Şi prima dată a acceptat să vină într-un moment delicat, când eram retrogradaţi. A făcut o treabă bună şi, ca orice antrenor tânăr, are nevoie de un început de drum. Experienţa se acumulează în timp. Eu am încredere în el, mai ales că ştie foarte bine vestiarul Universităţii Craiova. Sunt convins că după un rezultat favorabil cu UTA, echipa se va redresa. Stîngă trebuie încurajat şi susţinut. Dar dacă nu va avea rezultate, va fi foarte greu să rămână. La Craiova s-au schimbat mulţi antrenori pentru că mereu am fost în situaţii-limită.

…locul pe care va termina Ştiinţa

Campionatul abia a început. Eu, la început, am fost de părere că Universitatea va termina pe locurile 4 – 6. Acum îmi e foarte greu să spun, dar nu mi-am pierdut încrederea în jucători, pentru că, luaţi individual, sunt un grup destul de valoros. Să nu uităm că au fost luaţi doi jucători – Prepeliţă şi Tănasă, care erau doriţi de Steaua şi Dinamo. În plus, nu a plecat nimeni. Cred în continuare că un loc la mijlocul clasamentului este accesibil, chiar mai sus. Dar victoria trebuie să vină foarte repede şi cel mai bun prilej este întâlnirea cu UTA. Dacă vor da totul la acest meci, fără să joace însă cu presiune şi teamă vor câştiga.

…cel mai valoros jucător

Cel mai valoros îl consider pe Bornescu. De mare valoare este şi Costea I, care la multe meciuri a tras echipa după el. Dar Craiova are mulţi jucători de valoare, nu-i pot nominaliza pe toţi. Însă, pe Bornescu îl consider printre primii trei portari din ţară. Este un băiat serios, un caracter puternic, un bun coechipier şi un jucător competitiv, ceea ce contează foarte mult. Iar lui Costea îi prevăd un viitor foarte bun, deoarece este cuminte şi contează să ai o viaţă liniştită şi în afara terenului. Este într-adevăr un jucător care creează superioritate numerică, deoarece are o tehnică foarte bună, personalitate şi intuiţie.

…cupele europene

Este foarte greu să aducem Europa la Craiova. Noi suntem o echipă care ne-am obişnuit cu performanţele, nu avem răbdare. Totul necesită timp, foarte multă răbdare, stabilitate la toate nivelurile. Universitatea dinaintea Craiovei Maxima a jucat mulţi ani până a luat campionatul. Noi am jucat şase ani împreună până la accederea în semifinalele Cupei UEFA. Dacă vrem să facem totul repede vom crea o presiune foarte mare pe echipă şi vom evolua cu teamă. Ar fi bine să nu mai vorbim de cupe europene, ci să ne gândim la o echipă de perspectivă şi să avem o strategie pe termen lung, de trei-patru ani, ca, la sfârşit, să culegem roadele.

…răbdarea suporterilor

Suporterii sunt pătimaşi şi foarte orgolioşi. E normal să aştepte rezultate. Trebuie trecut însă peste orice orgoliu şi mers la stadion. Trebuie să-i încurajăm pe băieţi pentru că şi noi am trecut prin momente dificile, dar de puţine ori, şi atunci suporterii ne-au ajutat fantastic. Veneau 30 – 40.000 la stadion, astfel încât mi se făcea pielea de găină. Uitam de toate şi parcă prindeam aripi…

…Prepeliţă şi ceilalţi mijlocaşi

Prepeliţă nu a avut meciuri bune, dar sunt convins că în orice moment, după un joc bun, poate să revină la statutul pe care l-a avut înainte de a veni la Craiova – de jucător de lot naţional. Mijlocul este foarte important la o echipă, este ca o carte de vizită. Stoica are experienţă, clarviziune, este un jucător foarte bun. Rose este şi el bun. Săceanu e jucător de travaliu, util echipei, Dănănae face ambele faze, iar Dilevski vine după o accidentare, dar sunt convins că va creşte de la meci la meci. Wobay este un jucător foarte tehnic, care nu ar trebui suspendat de club, ci doar amendat, pentru ce a făcut în Giuleşti. Deci nu avem o linie de mijloc aşa de slabă. O dată şi cu revenirea lui Tănasă în atac, faţa Universităţii se va schimba în bine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII