14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportDWAR, pe mâna lui Constantin Tosum

DWAR, pe mâna lui Constantin Tosum

Constantin Tosum este antrenor secund al naţionalei feminine de handbal – tineret a României, proaspăt medaliată cu bronz la Campionatul European din Turcia. Tosum îl înlocuieşte la DWAR pe Gabi Bîrcină, care şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă.

Echipa feminină de handbal DWAR Craiova se află în linie dreaptă cu pregătirea pentru noul sezon al Diviziei A, care va debuta pe 16 septembrie. Oltencele vor fi pregătite de antrenorul Constantin Tosum, care îl înlocuieşte pe Gabriel Bîrcină, acesta din urmă preferând să se dedice meseriei de profesor de sport la Târgu Jiu. În lotul DWAR au avut loc unele modificări în pauza competiţională. Au plecat Loredana Ciobanu, Alina Văduva, Alexandra Burada şi Anca Ionel şi au revenit la echipă fostele jucătoare Ioana Sârbu şi Ramona Rădulescu. „Cea mai mare pierdere o reprezintă Anca Ionel, cea mai bună jucătoare a noastră în sezonul trecut, aceasta ducându-se în Spania, la muncă“, a explicat secretarul clubului craiovean Viorel Rădulescu. Pe lângă cele două nou-venite, din lot mai fac parte: Prună, Ana Maria Bîrcină (fostă Ecaterinescu), Elena Ecaterinescu, Ioviţă, Istvan, Badea, Momârleanu, Chirea, Poşchină, Roxana Rădulescu şi Năstase. Echipa a demarat pregătirea la începutul lunii august, efectuând antrenamente în Parcul „Nicolae Romanescu“. Constantin Tosum a preluat DWAR abia din 22 august. Sâmbătă, craiovencele au disputat primul amical, fiind învinse de colega de serie Milostars Severin, scor 36-19. „Abia acum încep să cunosc fetele, deoarece sunt la echipă de puţin timp. La Severin, ne-am creat multe ocazii de gol, dar am ratat. Handbalul se joacă acum în viteză, iar pregătirea fizică este determinantă. Cred că putem face faţă în Divizia A“, a spus Tosum, care, în calitate de antrenor secund al naţionalelor României mai are în palmares o medalie de argint la Europenele de juniori (2005), o medalie de bronz la Mondialele de juniori (2006), locul patru la Campionatul European Open din Suedia şi, recent, locul trei la Mondialul de tineret din Canada. Pe lângă activitatea de la naţională şi de la DWAR, Tosum va continua să antreneze şi o grupă de junioare de la CS Universitatea Craiova. Mâine, fetele de la DWAR vor disputa un nou amical, la Slatina, cu LPS.

Nemulţumiţi de programarea în sală

Secretarul clubului DWAR, Viorel Rădulescu, a spus că este nemulţumit de orele în care Sport Club Municipal le-a fixat cele două antrenamente săptămânale. „Am fi vrut să intrăm de trei ori pe săptămână în Sala Sporturilor, dar, până la urmă, am rămas la două, pentru că nu ne-au convenit orele. Miercurea avem de la 15.30 şi vinerea, de la 19.30. Voiam şi noi un antrenament după ora 16.00, dar nu aşa târziu. Şi noi suntem tot echipă a oraşului, merităm mai multă înţelegere. Dacă stau bine să mă gândesc SCM este clubul municipalităţii şi la el contribuie cu bani şi angajaţii de la DWAR. Mai  menţionez că cei de la SCM nu ne-au propus niciodată o colaboare, cum s-a spus“. În replică, conducerea SCM a precizat că nici propriile echipe nu beneficiază de ore prea bune pentru antrenamente. „Domnul Sbora de la handbal feminin are şi în mijlocul zilei antrenamente, baschetbaliştii noaptea, şi nu mai fac atâta gură. Am încercat să împăcăm pe toată lumea“, a spus directorul Nicu Stoian. 

Fetele lui Sbora s-au testat la Ploieşti

Nou-înfiinţată, echipa feminină a SCM Craiova, pregătită de Gheorghe Sbora, a susţinut trei amicale la Ploieşti. În primul meci, oltencele au fost depăşite de CSM Ploieşti, scor 42-21, în cel de-al doilea au pierdut în faţa celor de la CSM Sibiu (scor 31-24), iar în a treia partidă s-au impus cu 30-27 în faţa formaţiei Milostars Drobeta Turnu Severin. „A fost un turneu util, am verificat potenţialul echipei. Am întâlnit echipe bune, Ploieştiul, care trage la promovare, şi Sibiu, echipă care a promovat anul trecut, dar care a renunţat să evolueze în Liga Naţională, din cauza costurilor prea mari“, a explicat Sbora. Pe parcursul celor trei partide, la SCM au evoluat următoarele jucătoare: Mureşanu, Lăzeanu, Pop, Epure, Bora, Ţiche, E. Nicu, Manea, Niţă, Nicola, Rădoi, Manolescu, Şerban, Paraschiv, Ghiţă şi Băileşteanu. Vineri, handbalistele de la SCM vor pleca la Râmnicu Vâlcea pentru un stagiu de pregătire de trei zile, urmând să alterneze antrenamentele cu meciuri amicale în compania handbalistelor de la Centrul de Excelenţă din Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU