9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSpartanii, out, out, out!

Spartanii, out, out, out!

Dinamo – Lazio 1-3 (1-0)
Stadion:
„Lia Manoliu“, Bucureşti
Spectatori: 50.000.
Au marcat: Bratu ’27 / Rocchi ’47, ’66, Pandev ’54.
Dinamo: Lobonţ – Blay, Năstase, Radu Ştefan, Pulhac – Mărgăritescu (Chiacu ’59), Ropotan – Opriţa (Niculescu ’59), Cristea, Bratu – Dănciulescu (C. Munteanu ’72). Antrenor: Mircea Rednic.
Lazio: Ballotta – De Sivestri, Stendardo (Scaloni ’35), Cribari, Zauri – Mudingayi, Ledesma, Manfredini, Del Nero (Belleri ’86) – Rocchi, Pandev (Tare ’90+1). Antrenor: Delio Rossi.
Arbitru: Mejuto Gonzalez (Spania).
Cartonaşe galbene: Pulhac / Mudingayi.

Speranţele dinamoviştilor de a juca anul acesta în grupele Ligii Campionilor s-au năruit. „Câinii“ au pierdut cu 3-1 returul cu Lazio.

După ce a reuşit un rezultat dătător de speranţe pe „Olimpico“ din Roma în faţa lui Lazio (1-1), Dinamo se vedea cu prima şansă la calificarea în grupele Ligii Campionilor. Aproximativ 50.000 de spectatori au umplut stadionul „Lia Manoliu“ pentru a-i încuraja pe cei autointitulaţi „spartanii“, dar până la urmă au plecat cu capul în pământ acasă. Elevii lui Mircea Rednic au făcut o primă repriză neaşteptat de bună şi nu le-au lăsat italienilor posibilitatea să se apropie de poarta lui Bogdan Lobonţ. Rednic l-a lăsat pe bancă pe Claudiu Niculescu şi a mizat pe viteza lui Bratu, alături de fostul jucător al lui Valenciennes evoluând autorul golului de la Roma, Dănciulescu. Ideea „Puriului“ s-a dovedit inspirată, pentru că Bratu a reuşit să înscrie în minutul 27, după ce l-a depăşit în viteză pe Stendardo, care a făcut şi o întindere musculară la faza respectivă. Până la gol, Opriţa fusese şi el aproape să înscrie, dar mingea expediată cu capul, din unghi, a întâlnit piciorul unui fundaş advers, iar Dănciulescu, cu puţin noroc, l-ar fi putut învinge şi el pe bătrânul Ballotta (43 de ani). Cu trei minute înainte de pauză, Bratu ar fi putut realiza „dubla“, dacă nu i se opunea fundaşul Cribari. În această primă repriză, Lazio a părut o echipă de mijlocul clasamentului din Liga I, elevii lui Delio Rossi negăsind soluţii pentru a străpunge blocul defensiv advers.

Coşmarul a început după pauză

La numai un minut de la reluarea meciului, avea să înceapă coşmarul dinamoviştilor. Fundaşul Valentin Năstase, adus în această vară în „groapă“ din Italia, de la retrogradata Ascoli, a acţionat ca un începător în careul de 16 metri şi a avut o intervenţie neglijentă asupra lui Del Nero, arbitrul indicând lovitură de la 11 metri. De la punctul cu var a executat Rocchi, Lobonţ a ghicit din nou colţul, aşa cum făcuse şi pe „Olimpico“  din Roma, dar de data aceasta nu a mai reuşit să pareze. Dinamo a acuzat şocul primirii acestui gol şi nu a mai reuşit în următoarele minute să lege mai mult de trei-patru pase. Lazio s-a instalat imediat în jumătatea „câinilor“ şi a mai punctat o dată, prin macedoneanul Pandev, care a primit o pasă spectaculoasă de la Rocchi şi l-a învins pe Lobonţ cu un şut pe jos. Cu toate că era dezavantajată de rezultatul înscris în acel moment pe tabelă şi trebuia să atace, Dinamo abia a reuşit să treacă de centrul terenului. Rednic i-a introdus în teren pe Chiacu şi Niculescu în speranţa că aceştia vor reuşi să întoarcă rezultatul, dar aceştia nici nu s-au văzut pe teren până la finalul partidei.
În minutul 66, fundaşul dreapta Blay a făcut pasul la ofsaid târziu şi l-a lăsat pe Rocchi în poziţie regulamentară, atacantul italian învingându-l uşor pe Lobonţ din interiorul careului. Lazio a mai pus în pericol poarta lui Lobonţ la şutul din lovitură liberă al lui Del Nero.
După această înfrângere, campioana en-titre a României a „retrogradat“ în Cupa UEFA, tragerea la sorţi a meciurilor din primul tur fiind programată mâine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII