6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia a scăzut în randament

România a scăzut în randament

Antrenorul naţionalei feminine de handbal a făcut ieri, pentru GdS, un bilanţ al evoluţiei echipei.

Întors din Ungaria, unde naţionala feminină a participat la un puternic turneu amical, alături de Rusia, Polonia şi formaţia gazdă, selecţionerul Gheorghe Tadici a spus că în lotul tricolor sunt şi plusuri, şi minusuri. Chimistul este mulţumit de atacul româncelor, dar nu şi de apărare, însă crede că până la Campionatul Mondial din Franţa deficienţele vor fi remediate.

Mâine, handbalistele Luca şi Elisei vor pleca spre Debrecen, unde Oltchim va disputa ultimul turneu amical, înainte de debutul campionatului. Alături de chimiste vor mai participa Slavia Praga, HC Baia Mare, Krim Ljubljana (Slovenia), Debrecen (Ungaria) şi Michalovce (Slovacia).

– Domnule Tadici, cum „merge“ naţionala feminină fără Luca, Elisei, Vărzaru, Gatzel şi Amariei?

– O să-ţi răspund la întrebare fără să mă refer la Carmen Amariei, pentru că ea nu făcea parte din lotul tricolor la precedentele campanii ale naţionalei şi nu o putem trece, deocamdată, la pierderi sau la plusuri. Fără Gatzel, Luca, Elisei şi Vărzaru avem tot atâtea soluţii în minus. Cred că în momentul în care vor reveni, adică la Cupa Mondială din Danemarca, la „Trofeul Carpaţi“ şi la Campionatul Mondial, forţa României va creşte cu 15-20 la sută.

– Mulţumit de turneul de la Gyor?

– A fost un turneu util, cu meciuri puternice, în condiţiile în care toate formaţiile sunt calificate la Campionatul Mondial, iar Rusia şi Ungaria sunt favorite la medalii. Dacă mai punem şi cele două amicale cu Norvegia, putem spune că am avut parte de verificări din cele mai puternice şi concludente. Sunt mulţumit de atac, dovadă că am marcat de 32 de ori cu unguroaicele şi rusoaicele. Nu sunt mulţumit de apărare pentru că la atâtea goluri marcate trebuia să ne impunem. Sunt foarte mulţumit de Vădineanu, care a crescut enorm, exact cum am promis conducerii clubului în momentul în care am decis să o oprim. Am spus că în şapte-opt luni se va putea conta pe ea şi la naţională, şi la echipa de club, şi am avut dreptate. Mă bucur că este un pariu câştigat.

– Ce se întâmplă cu Meiroşu? Parcă nu mai e interul cu care ne obişnuisem…

– Aşa este. Nu ştiu exact care sunt cauzele pentru care nu mai joacă la adevărata ei valoare. Am purtat o discuţie preliminară cu ea şi o să mai vorbesc şi în zilele următoare. Cred că este vechea meteahnă a handbalistelor din România. Când ajung la un nivel şi le merge bine, nu ştiu să conserve situaţia şi să se pregătească la o intensitate mare, cred că totul merge de la sine. Nu este chiar aşa şi sper ca Adina să înţeleagă repede acest lucru.

– Ce informaţii aveţi despre Luca şi Elisei, când vă puteţi baza pe ele?

– Dau scris că Elisei va juca din prima etapă a Ligii Naţionale (1 septembrie – n.r.). Cred că şi Luca îşi va reveni în 15 zile. Nu vom conta pe ele la turneul amical de la Debrecen, dar vor avea un program de pregătire separat.

– Ce spuneţi de locul trei de la europenele de tineret?

– Este bine că ne menţinem în primele patru formaţii ale Europei. Normal că sunt persoane care se aşteptau la mai mult, dar este greu. Dacă şi la mondiale ne menţinem acolo, sus, este foarte bine, chiar dacă eu cred că există pericolul ca mare parte din fete să se piardă sau să aibă un recul, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu generaţia Adinei Meiroşu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS