5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţurcă l-a convocat pe Dorinel Munteanu

Piţurcă l-a convocat pe Dorinel Munteanu

Mijlocaşul şi antrenorul echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul amical pe care România îl va susţine mâine în compania Turciei, la un an de la ultima apariţie în tricoul primei reprezentative. Dorinel Munteanu a fost convocat ultima oară la naţională pe 16 august 2006, într-un meci amical cu Cipru jucat la Constanţa. Antrenorul-jucător al echipei FC Vaslui are 131 de selecţii în echipa naţională, fiind deţinătorul acestui record.

Cei 20 de jucători convocaţi de selecţionerul Victor Piţurcă sunt următorii: Bogdan Lobonţ (Dinamo Bucureşti), Marius Popa (Politehnica Ştiinţa Timişoara) – portari; Petre Marin, Dorin Goian (ambii Steaua Bucureşti), Marius Constantin (Rapid Bucureşti), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Radu Ştefan (Dinamo Bucureşti), Răzvan Raţ (FC Şahtior Doneţk) – fundaşi; Florentin Petre (ŢSKA Sofia), Bănel Nicoliţă (Steaua Bucureşti), Paul Codrea (AC Siena), Mirel Rădoi (Steaua Bucureşti), Costin Lazăr (Rapid Bucureşti), Nicolae Dică (Steaua Bucureşti), Dorinel Munteanu (FC Vaslui), Adrian Cristea (Dinamo Bucureşti) – mijlocaşi; Adrian Mutu (Fiorentina), Gheorghe Bucur (Politehnica Ştiinţa Timişoara), Ciprian Marica (VfB Stuttgart) şi Ionuţ Mazilu (Rapid Bucureşti) – atacanţi.

Lotul s-a reunit ieri, iar astăzi, de la ora 11.00, la Mogoşoaia, are loc ultimul antrenament înainte de meci, doar ultimele 15 minute ale acestuia fiind deschise presei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS