Acasă Sport Neagoe acuză jocul dur al Timişoarei

Neagoe acuză jocul dur al Timişoarei

Liga I

Poli Timişoara                 3
Pandurii Târgu Jiu           1

Stadion „Dan Păltinişanu“, spectatori 2.000.
Au marcat: G. Bucur (‘7, ’48), Ganea (’40) / I. Iordache (’13, p).
Poli Timişoara: M. Popa – St. Stancu, Cînu, Dancia, Srhoj – Abiodun (’62, Torje), Alexa, Vrsic (’83, Aliuţă), Art. Karamyan – I. Ganea, G. Bucur (’77, A. Cristea). Antrenor: Duşan Uhrin jr.
Pandurii: Guso – Chibulcutean, Mîndrean, Vătavu (’46, L. Mihai), Djakpa (’71, Vasilache), Ad. Rusu – I. Iordache, Ad. Popescu (’43, Popete), Fl. Stîngă, Al. Păcurar – Al. Piţurcă. Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonaşe galbene: Cînu, Abiodun, Alexa, Srhoj, Ganea (2) / Chibulcutean, Ad. Rusu.
Cartonaş roşu: Ganea (’84).
Au arbitrat: I. Kovacs – Oct. Şovre, I. Szekely.

Gigel Bucur a făcut diferenţa pentru Poli, dar gazdele au accidentat doi fotbalişti ai oltenilor, Adrian Popescu şi Djakpa, ultimul ajungând la spital cu comoţie.

Cu aproape două ore înainte de începerea partidei, în Timişoara s-a dezlănţuit o furtună care a afectat transmisia în direct a meciului. Postul Naţional TV ne-a oferit, în loc de meci, un… film. Jucătorii celor două formaţii au disputat o partidă destul de încrâncenată, arbitrul Istvan Kovacs scoţând de nouă ori cartonaşele (opt galbene, unul roşu)! La meci au venit foarte puţini suporteri alb-violeţi, aceştia protestând din cauza preţurilor mari ale biletelor, stabilite de conducerea clubului de pe Bega. „Cu aşa preţuri piperate, când ne daţi bilete în rate?“, scria pe unul dintre bannerele afişate de galeria bănăţenilor, preţurile fiind între 14 şi 22 de lei. Gazdele, aşa cum a promis antrenorul Dusan Uhrin jr., au început furibund întâlnirea şi au deschis scorul în minutul 7, prin golgheterul Timişoarei, Gigel Bucur, care a reluat în poarta goală mingea trimisă din corner de Karamyan şi prelungită de Alexa, 1-0. Peste câteva minute, nigerianul Abiodun l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe ivorianul Djakpa, iar lovitura de la 11 metri acordată oltenilor, contestată de oficialii gazdelor, a fost transformată de Ilie Iordache,         1-1 (’13). Ritmul alert al meciului impus de timişoreni a scăzut, în schimb, a continuat jocul dur al gazdelor, arbitrul arătând în prima repriză de patru ori cartonaşul galben elevilor lui Dusan Uhrin jr., deşi s-ar fi impus, în opinia antrenorului Eugen Neagoe, două cartonaşe roşii. Înainte de pauză, Ionel Ganea a readus liniştea în tabăra gazdelor, marcând din apropiere, după o pasă venită de la Karamyan,  2-1 (’40).

Alexa şi Torje au scos oltenii cu targa

Prima victimă a jocului dur al gazdelor a fost mijlocaşul „pandurilor“, Adrian Popescu, acesta fiind obligat să părăsească terenul de joc cu fractură de peroneu, ca urmare a unei intrări dure a lui Alexa, timişoreanul fiind avertizat doar cu cartonaş galben. De fapt, jocul a fost lăsat prea liber de arbitrul central, ceea ce a produs accidentări în tabăra lui Neagoe.
La reluare, timişorenii au început în forţă, iar Gigel Bucur a mai înscris o dată, cu un şut sec de la aproape 20 de metri, la care Guso a rămas spectator, 3-1 (’48). În minutul 71, ca urmare a unui duel cu Torje, „olteanul“ Djakpa a rămas întins pe gazon câteva secunde bune, creându-se momente de panică. În cele din urmă, a fost transportat cu Salvarea la spital, având comoţie cerebrală, iar Torje nici măcar nu a fost avertizat. Spre finalul meciului, agresivul Ionel Ganea a primit al doilea cartonaş galben, după un fault dur asupra lui Florin Stîngă, fiind eliminat, pentru cumul de galbene. Unii suporteri din Timişoara i-au cântat însă căpitanului Timişoarei „La mulţi ani!“, fostul jucător al Universităţii Craiova împlinind vineri 34 de ani.

Opinii diferite

După meci, Eugen Neagoe a dat vina pe jocul dur al gazdelor. „Poli Timişoara trebuia să joace în opt oameni din prima repriză, cartonaş roşu meritând Ganea, Abiodun şi Alexa. Jocul lor a fost foarte dur. Adrian Popescu are fractură de peroneu, iar Djapka a ajuns cu comoţie la spital“, a spus antrenorul „pandurilor“. În schimb, Duşan Uhrin jr şi-a lăudat echipa: „S-a văzut că plecarea lui Pleşan nu ne-a afectat deloc. Am întâlnit un adversar care a stat mai mult pe jos decât în picioare“.

Exit mobile version