21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Oltchim a pierdut cu Petrolul

FC Oltchim a pierdut cu Petrolul

Stadionul din Horezu a găzduit sâmbătă un amical între formaţia vâlceană FC Oltchim (Liga a III-a) şi Petrolul Ploieşti (Liga a II-a). FC Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi dorea o victorie în faţa unei grupări de liga II-a, pentru a demonstra că se poate „bate“ de la egal la egal cu oricine. De partea cealaltă, Petrolul voia să încheie cantonamentul de la Horezu cu un succes. După 90 de minute de joc, câştig de cauză au avut petroliştii de la Ploieşti, care s-au impus cu scorul de 4-0 (2-0). Chiar dacă echipa sa a încasat patru goluri, tehnicianul chimiştilor, Marian Deaconescu, s-a arătat foarte mulţumit de jocul elevilor săi. „Am întâlnit o echipă cu pretenţii de Liga I. Băieţii au făcut tot ce le-a stat în putinţă şi, chiar dacă au fost unele momente în care am dominat jocul, soarta ne-a împiedicat să marcăm“, a declarat Deaconescu. Tehnicianul vâlcenilor a trimis în teren următorul 11: Vlădoi – Zgăbăruşi, Băiţa, Bărbuţ, Stoica – Creangă, Nuţu, Olaru, Marinescu – Nicorici, Preda. Aceasta este în proporţie de 90 la sută şi echipa de bază pe care Deaconescu va miza în prima etapă a Ligii a III-a. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU