14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Balaci, înţepat

Adrian Mititelu a găsit rapid o explicaţie pentru faptul că Universitatea Craiova nu a reuşit să aducă o echipă cu nume în Bănie la meciul de prezentare a lotului, deşi la un moment dat exista această variantă. „Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar acest gen de meciuri amicale sunt specifice echipelor mici, care au stat în umbră în ultimii 20 de ani şi acum dau bani pentru a aduce o echipă cu nume să joace un meci de prezentare. Noi ne propunem să aducem astfel de adversari de la anul, dar în cupele europene“, a declarat pentru NewsIn finanţatorul Ştiinţei. Acesta s-a referit la CFR Cluj şi Poli Timişoara, care în week-end-ul trecut au jucat cu Benfica Lisabona, respectiv Fiorentina, două dintre adversarele Craiovei Maxima. Ilie Balaci fusese sâmbătă de altă părere, declarând la Cluj că „Universitatea Craiova n-a organizat un meci de prezentare cu o echipă puternică pentru că nu a adus mare lucru, doar unu-doi jucători“, dar a vorbit despre posibilitatea sosirii în Bănie, vara viitoare, a „unui adversar mai mare decât Benfica şi Fiorentina“.

 

„Prinţul“ nu-l crede pe Stoica

 

Totodată, Balaci declarase la Cluj, unde a fost invitat de onoare, dând lovitura de începere alături de Eusebio, că nu trebuie luat în seamă tot ce spune Dorel Stoica. „Eu nu o văd pe Craiova actuală în postura de lider al fotbalului intern. Cred însă că Ştiinţa se poate lupta pentru un loc în Cupa UEFA“, a declarat Balaci într-un ziar central. Replica lui Mititelu nu a întârziat să apară, acesta punându-l la colţ pe Balaci. „E frumos ce a spus Dorel, chiar dacă unii nu-l iau în seamă. Ar fi grav dacă Ilie Balaci a declarat acest lucru, mai ales că face parte din club. Oricum, Ilie a declarat şi că nu avem şanse să promovăm acum doi ani şi s-a înşelat, aşa că poate ne prinde bine această declaraţie a lui şi se înşală şi de data aceasta“, a punctat Mititelu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII