5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTadici, acuzat de practici neortodoxe

Tadici, acuzat de practici neortodoxe

Oficialii grupării Rulmentul susţin că antrenorul naţionalei şi al rivalei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Tadici, ar fi încercat să împiedice transferul interului Cristrina Rohde, de la campioana Germaniei, FC Nurnberg, la clubul braşovean. Tadici s-a declarat surprins de acuzaţiile care i se aduc şi le-a negat.
„Nu ne-a venit să credem când jucătoarea ne-a spus că a fost sunată de Gheorghe Tadici să o convingă să nu vină în România la negocieri cu noi. I-a spus să meargă la Vâlcea, că la Braşov suntem neserioşi. Credeam că acest om are şi el nişte limite, dar se pare că m-am înşelat. Anul trecut, după ce o bună parte din fetele pe care le are acum la Vâlcea au anunţat că aleg Oltchimul, noi le-am lăsat în pace, nu am încercat să le convingem să îşi schimbe decizia. Se pare însă că el vrea să distrugă totul în jurul lui. Îi este teamă că şi noi ne întărim şi că va avea concurenţă în lupta pentru titlu? Asta se va vedea în teren, dar ar trebui să stea liniştit, că doar are toată echipa naţională acolo, nu?“, a declarat Sorin Târcă, preşedintele secţiei de handbal de la clubul Rulmentul.
Cristina Rohde, care are 25 de ani, a sosit marţi la Braşov şi a discutat cu oficialii clubului termenii unui transfer pe trei ani. Handbalista va pleca mâine înapoi în Germania şi va stabili împreună cu conducătorii clubului Rulmentul când va reveni sub Tâmpa, ea având de efectuat recuperarea după o accidentare.

Tadici: „Este o mânărie“

Antrenorul formaţiei Oltchim, Gheorghe Tadici, a spus că oficialii de la Rulmentul se ţin de diversiuni de grupa mijlocie de la grădiniţă când îl acuză că ar fi încercat să o împiedice pe jucătoarea Cristina Rohde să se transfere la echipa braşoveană.
„Vă dau cuvântul meu de onoare că n-am vorbit cu nimeni despre această jucătoare, darămite cu ea. Şi în ce limbă să vorbesc cu ea? Germană? Eu nu vorbesc germana! Nu m-a interesat niciodată jucătoarea şi pot spune doar atât: unu, nu am vorbit cu ea, şi doi, oricând stau cu ea faţă în faţă, la o confruntare, să-mi spună atunci că am sunat-o eu. Este o mânărie şi o diversiune sfruntată, de grupa mijlocie de la grădiniţă, a celor de la Braşov. Încearcă prin tot felul de mijloace să mă discrediteze, dar sincer să fiu, nu intru în polemici cu oameni atât de mici“, a declarat antrenorul Gheorghe Tadici, care este în vacanţă până pe 14 iulie.
Preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a susţinut că nu se pune problema ca jucătoarea să ajungă la Oltchim.
„Nici vorbă de aşa ceva. Nu mă interesează decât ce e în ograda mea. Dacă era să vină Rhode la noi ştiam, pentru că pe la mine trec toate aceste planuri de transfer. Nu pot să bag mâna în foc că antrenorul Tadici ar fi sunat-o sau nu, dar nu prea îmi vine să cred ce spun cei de la Braşov“, a comentat Gavrilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS