16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPrunariu conduce delegaţia României

Prunariu conduce delegaţia României

Directorul CS Pandurii Târgu Jiu, Mihai Prunariu, este adjunctul şefei delegaţiei României, Claudia Georgescu, gorjeancă din Crasna, la prima ediţie a Jocurilor Mării Negre, care vor avea loc la Trabzon (Turcia), în perioada 2-7 iulie, competiţie destinată exclusiv juniorilor şi cadeţilor. La Jocurile Mării Negre vor participa 12 ţări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Serbia, Ucraina şi Turcia. Delegaţia României va cuprinde 249 de sportivi de la unsprezece discipline sportive, atletism, lupte, fotbal (selecţionata Under 17), tir cu arcul, nataţie, volei, baschet, ciclism, gimnastică, taekwando şi sporturi pentru persoane cu handicap.
„E o onoare pentru mine să conduc delegaţia României la acest nivel. Este o responsabilitate foarte mare, este o nominalizare a unor rezultate obţinute în timp şi-mi doresc ca lucrurile să iasă bine atât din punct de vedere al organizării, cât şi al rezultatelor. Dacă se va întâmpla aşa, am fost nominalizat şi pentru conducerea delegaţiei României la Jocurile Europei de Sud-Est din Grecia, care vor avea loc în septembrie“, a spus Prunariu, care face parte şi din comitetul de arbitraj al Jocurilor Mării Negre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS