17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎncălzire cu amatorii

Încălzire cu amatorii

La trei zile de la sosirea în Austria, jucătorii Universităţii îşi vor măsura în sfârşit forţele cu primii adversari. Unii care vor avea darul de a-i încălzi pe alb-albaştri pentru amicalele considerate mai tari şi în urma cărora antrenorul Cioroianu se va edifica asupra potenţialului elevilor săi. Primul meci este programat în această seară, de la ora 19.00 (20.00 – ora României), pe un teren aflat în apropiere de Lutzmannsburg, locul unde oltenii şi-au stabilit cartierul general. Adversarul este mai mult decât modest, FC Schwandorf, o echipă de amatori care evoluează în campionatul regional.
De altfel, de asemenea combatanţi vor avea parte juveţii în primele partide de verificare, cu toate că, la plecare, se vorbise de alţi parteneri de încălzire, Leoben, Schwanenstadt, Austria Viena II sau Parndorf, formaţii din liga secundă austriacă. Şi programul a suferit unele modificări, din plan dispărând un amical, în locul acestuia Cioroianu oferindu-le jucătorilor o plimbare de relaxare prin Viena. Al doilea adversar al Ştiinţei este SV Wurmka, o echipă anonimă ca şi Trenkwanlder, formaţia care a ieşit din programul de pregătire al oltenilor. Pentru alte două amicale se ştiu în prezent doar datele de disputare, 2 şi 6 iulie, partenerii de întrecere nefiind cunoscuţi. Primul joc cu un adversar cu nume este programat pe 4 iulie, când Universitatea va da piept cu ucrainenii de la Zorya Lugansk, echipă clasată la finalul sezonului trecut pe locul 11 în prima ligă.

Antrenamente dure

O dată cu sosirea în Austria, componenţii Universităţii au crezut că au scăpat de antrenamentele dure de care au avut parte la Sinaia. S-au înşelat însă, pentru că Cioroianu şi-a respectat blazonul, făcându-i pe unii jucători să-l compare, ca metode de pregătire, cu Sorin Cârţu. Singurii care nu au făcut întregul program au fost juniorii Cosmin Gângioveanu şi Ştefan Bărboianu, care se află la alt nivel de pregătire, ei lipsind din cantonamentul montan. Şi portarii au scăpat oarecum de chin, ei intrând pe mâna lui Ştefan Crişan, însă şi acesta i-a întins serios.  
În cantonamentul de la Lutzmannsburg a fost şi un sărbătorit, Ovidiu Stoianof, care a împlinit joi 22 de ani. Acesta a primit acceptul staff-ului tehnic de a face cinste colegilor.

Programul amicalelor

În stagiul din străinătate, oltenii vor disputa nouă amicale, după cum urmează: 30 iunie: Universitatea – Schwandorf (Austria, amatori); 1 iulie: Universitatea – SV Wurmka (Austria, amatori); 2 iulie: Universitatea – adversar nestabilit; 4 iulie: Universitatea – Zorya Lugansk (Ucraina, locul 11 în sezonul trecut); 6 iulie: Universitatea – adversar nestabilit; 7 iulie: Universitatea – FC Sopron (Ungaria, locul 10); 9 iulie: Universitatea – Wisla Cracovia (Polonia, locul 8); 11 iulie: Universitatea – Levski Sofia (Bulgaria, locul 1); 14 iulie: Universitatea – Standard Liege (Belgia, locul 3). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

31 COMENTARII