Cei mai buni reprezentanţi ai sportului alb se vor muta în Anglia, pentru a evolua la cel mai vechi turneu de Mare Şlem, Wimbledon, ale cărui baze au fost puse în 1877. Cele două finale jucate de Ilie Năstase sunt cele mai bune performanţe ale unui român la Londra.
Al treilea turneu de Mare Şlem al anului, aflat la a 112-a ediţie, îşi va deschide porţile, mâine, la Wimbledon. Timp de 13 zile vom avea parte de tenis la cel mai înalt nivel, 128 de jucători la masculin şi tot atâtea jucătoare la feminin disputându-şi trofeele şi premiile puse la bătaie de organizatori. Cel mai vechi, unicul de Grand Slam care se dispută pe iarbă, unul din lucrurile cu care Anglia se mândreşte, turneul de la Wimbledon a luat naştere în 1877. Prima ediţie a fost organizată de „England Lawn Tennis and Criquet Club“ pe un teren aflat în apropierea cartierului londonez Worple Road, singura probă prezentă în competiţie fiind cea de simplu masculin. Mai târziu, în 1884, turneului i-au fost adăugate probele de simplu feminin şi dublu masculin. Dublul feminin şi proba de dublu mixt s-au disputat începând din 1913. În 1922, turneul s-a mutat acolo unde se dispută şi acum, în zona numită de londonezi Church Road. Turneul nu s-a disputat între anii 1915 – 1918 şi 1940 – 1945 din cauza celor două războaie mondiale.
Cu toate că se mândresc cu Wimbledonul, nici un jucător englez nu a mai reuşit să se impună la masculin din anul 1936, când a triumfat Fred Perry, şi asta în condiţiile în care Anglia nu duce deloc lipsă de terenuri cu iarbă, unde jucătorii, începând de la juniori, se pot specializa pe această suprafaţă. La feminin, Angliei îi lipseşte un titlu din 1977, an în care a câştigat Virginia Wade.
Năstase a jucat două finale
În anii ’20, turneul a fost dominat de francezi, Suzanne Lenglen, la feminin, şi de cei patru „muşchetari“ Jean Borotra, Jacques Brugnon, Henri Cochet şi Rene Lacoste. În schimb, anul 1930 au stat sub semnul dominaţiei britanice, insularii trecându-şi în cont 11 titluri la masculin şi feminin. După întreruperea cauzată de al doilea război mondial, anii ’50 au adus succese pentru jucătorii americani. În anii ’60 şi ’70, a venit vremea australienilor să câştige, Lew Hoad, Neale Fraser, Rod Laver, Roy Emerson şi John Newcombe punând monopol pe întrecerea masculină. Totodată, Margaret Smith a devenit, în ’63, prima campioana din Australia.
În anii ’70, s-au consemnat cele mai bune performanţe ale unui jucător român, protagonist fiind Ilie Năstase. Acesta a jucat două finale memorabile, pe care, din păcate le-a pierdut. În 1972, „Nasty“ a fost învins de americanul Stan Smith, care s-a impus în cinci seturi, cu 4-6, 6-3, 6-3, 4-6, 7-5, iar în 1976 a trebuit să se recunoască învins de suedezul Bjorn Borg (6-4, 6-2, 9-7).
Pete Sampras s-a impus de şapte ori
În ierarhia jucătorilor care s-au impus de cele mai multe ori la turneul de la Wimbledon, pe primul loc se situează americanul Pete Sampras, cu şapte titluri în palmares (1993-1995, 1997-2000), la egalitate cu britanicul W.C. Renshaw (1881-1886, 1889), a cărui ultimă victorie a fost obţinută în urmă cu mai bine de un secol. La feminin, cea mai titrată este americanca de origine cehoslovacă Martina Navratilova, de nouă ori campioană la Wimbledon (1978, 1979, 1982-1987, 1990). O urmează, cu opt titluri în palmares, britanica H. N. Wills-Moody (1927-1930, 1932, 1933, 1935, 1938).
Ultimele patru ediţii ale turneului, la masculin, au fost „amanetate“ de elveţianul Roger Federer, mare favorit şi în acest an. În competiţia feminină, în ultimii ani, victoriile au fost împărţite de Serena Williams (2002, 2003), Maria Şarapova (2004), Venus Williams (2005) şi Amelie Mauresmo (2006). Din păcate, nici un român nu a reuşit să-şi treacă vreodată numele pe lista câştigătorilor celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului.
