21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBuga, la mâna lui Copos

Buga, la mâna lui Copos

Atacantul Rapidului, Mugurel Buga, şi conducerea giuleşteană nu au ajuns la un numitor comun, jucătorul fiind intrigat de faptul că oficialii nu l-au chemat pentru negocierea salariului, ci i-au transmis doar să se prezinte la pregătire. Buga a afirmat ieri, pe Aeroportul „Henri Coandă“, că nu vrea să plece de la Rapid, dar a subliniat faptul că situaţia financiară a devenit primordială.  
„Nu vreau să plec de la Rapid, dar vreau şi eu bani. Am o anumită vârstă şi trebuie să mă gândesc şi la acest aspect. Mie mi s-a promis demult ceva şi acum sunt sătul de promisiuni. Cred că este vorba şi de nişte ambiţii ale celor de sus. Mi s-a spus să vin la antrenament, să-mi cer scuze şi poate peste două-trei luni, în funcţie de cum mă antrenez, să mi se mărească şi salariul. Ei nu mi-au propus nici o sumă, mi-au zis doar să vin la antrenamente. Eu am luat 120 de mii de euro în iarnă şi 50 de mii la semnătură, dar salariul meu pe anul ăsta este de 120 de mii de euro, la fel ca şi cel pentru anul viitor şi cel de peste doi ani“, a spus jucătorul. „Le mulţumesc suporterilor pentru că sunt de partea mea, dar nu trebuie să-şi creeze ei probleme cu conducerea. Este o problemă între mine şi club. Este, într-adevăr, în pericol cariera mea, aş putea chiar să mă retrag“, a completat Buga.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS