Acasă Local Scurte stiri

Scurte stiri

Guvernul, în criză de comunicare
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat ieri că între judeţul Dolj şi guvern există o criză de comunicare. „Există o criză de comunicare între teritoriu şi centru“, a afirmat Prioteasa, referindu-se la lipsa  informaţiilor legate de întocmirea planurilor operaţionale regionale. De corectitudinea întocmirii acestor planuri va depinde finanţarea din fonduri europene a proiectelor ce se vor realiza în judeţ prin intermediul mai multor ministere.
Mioara DRAGALINA

Solomon, cu mâna goală din Brazilia
Primarul Craiovei s-a întors mai obosit decât a plecat din micul său concediu în America de Sud, unde nici
n-a mirosit vreo idee bună de pus în practică la Craiova: o arteziană, vreun aquapark sau construcţii de infrastructură datorită cărora în Craiova să se circule mai fluent şi să se găsească locuri de parcare. Antonie Solomon a spus ieri că nu-i mai trebuie Brazilia, cel puţin nu pentru o astfel de plimbare. „Am făcut patru zile pe drum şi trei zile am stat acolo, într-un orăşel de lângă Rio de Janeiro. Am dat curs unei invitaţii private, o excursie în care mă gândeam să mă relaxez, dar din care am venit căzut. Adevărul e că Brazilia merită văzută, dar nu aşa. Iar ce au ei nu merge la noi“, a descris primarul călătoria. Solomon se gândeşte acum să plece la mare, cel mai probabil pe litoralul turcesc, cu familia.
Marian BĂDÎRCI

Cu aprobare de la împărăţie
25 de milioane de euro este suma maximă cu care poate fi finanţată reabilitarea unui drum judeţean. Pentru finanţările care depăşesc pragul maxim trebuie cerută aprobare specială de la Bruxelles. Reabilitarea drumului judeţean Craiova-Cetate  costă 75 de miloane de euro. În aceste condiţii, ori europarlamentarii de Dolj vor face lobby pentru obţinerea aprobării speciale, ori drumul se va împărţi pe tronsoane care vor fi reabilitate în câţiva ani, astfel încât, până se termină ultimul tronson, se strică primul reabilitat.
Mioara DRAGALINA

Pasul pe loc!
Situaţia juridică a celor 260 ha de teren care au aparţinut unităţilor militare dislocate de la Aeroportul Craiova rămâne ca la început, adică neclară. Ministrul Teodor Meleşcanu, prezent la sfârşitul săptămânii trecute la Craiova, i-a sugerat preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj să trimită pentru a treia oară la Ministerul Apărării documentaţia prin care terenul ar trebui să treacă în proprietatea consiliului judeţean.
Mioara DRAGALINA

Primarul Dăbuleanu a scăpat de griji

România nu va putea să finanţeze amenajarea sau reabilitarea zonelor cu resurse naturale (de exemplu, izvoare minerale cu însuşiri terapeutice) dacă acestea nu se găsesc amplasate în localităţi care au statut de staţiune balneară sau balneo-climaterică. În Dolj, singurele izvoare naturale cu proprietăţi terapeutice de la Gighera au fost vândute de primarul Ion Dăbuleanu unui prieten
de-al său, ca să scape edilul de grija declarării comunei staţiune balneară. Acum, grija a trecut la prietenul său, o dată cu potenţialul terapeutic.
Mioara DRAGALINA

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version