Acasă Sport Apţi pentru performanţă

Apţi pentru performanţă

Alb-albaştrii au trecut de controlul medical şi spun că sunt gata să se pregătească aşa cum trebuie pentru a-şi îndeplini obiectivul propus, clasarea pe un loc de cupe europene.

Pe culoarele noului sediu al Policlinicii pentru Sportivi din Craiova era ieri agitaţie mare. Pe lângă muncitorii care dădeau zor să finalizeze lucrările de renovare a cabinetelor, 17 dintre componenţii Ştiinţei, însoţiţi de doctorul echipei, Claudiu Stamatescu, se grăbeau să efectueze obişnuita vizită medicală. Pentru a evita căldura, alb-albaştrii s-au prezentat la prima oră la policlinică, dar degeaba, temperatura ridicată din cabinete şi mirosul de vopsea ameţindu-i puţin pe jucători. Rând pe rând, Bănică, Dănănae, Curteanu, Ciucă, Mitchell, I. Găman, Rose, Pârvu, Luţu, Prepeliţă, Gârlă, Săceanu, Velcovici, Tănasă, Fl. Costea, Dina şi Baird au trecut de testele de rigoare, medicii declarându-i apţi pentru efort. „S-au prezentat foarte bine, iar cu această echipă nu am avut deloc probleme la medic. Acum, vara, era şi greu să se acumuleze kilograme în plus. Sper ca în noul sezon să nu mai fie atâţia accidentaţi, cum s-a întâmplat în campionatul trecut“, a precizat Claudiu Stamatescu.

Luţu, tot primul

Dintre cei 19 jucători prezenţi luni la reunirea lotului, doi au absentat ieri motivat, Gărgălie şi Stoianof, primul pentru că astăzi are nunta. Internaţionalii Universităţii, Stoica şi Bornescu, aflaţi încă în vacanţă, se vor alătura coechipierilor mâine, atunci când este programată plecarea spre Sinaia. Ultimul sosit în tabăra Ştiinţei va fi leonezul Wobay, care astăzi dispută ultimul meci din preliminariile Cupei Africii, el urmând să facă joncţiunea cu lotul direct în cantonamentul montan. Cei trei vor efectua vizita medicală la revenirea de la Sinaia.
Ca şi la reunire, primul sosit la policlinică a fost Ionuţ Luţu. „Hagi“ vrea să demonstreze că s-a schimbat şi că merită şansa care i s-a dat la Universitatea. „Am fost primul şi la reunirea echipei, şi la vizita medicală, sper să fiu şi primul din echipă atunci când vor începe meciurile“, a afirmat Luţu.
Cele mai importante achiziţii ale Ştiinţei, ex-piteştenii Tănasă şi Prepeliţă, sunt gata să-şi demonstreze valoarea. „Am fost primit bine de colegi, atmosfera este foarte bună, lotul tânăr, sper să facem o treabă bună şi să ne atingem obiectivul, participarea în cupele europene. Eu o să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-l îndeplini şi a-i mulţumi pe suporteri, care nu sunt puţini“, a spus Tănasă. „Şi eu mă simt bine la Craiova, nu am avut probleme de acomodare şi vreu să arăt de ce sunt în stare“, a adăugat Prepeliţă.
Golgheterul echipei în sezonul trecut, cu şapte reuşite, Mihai Dina, se gândeşte la Europa şi la naţională. „Nu au fost probleme de sănătate, a trecut şi oboseala pe care o acumulasem la finalul campionatului. Avem şanse la cupele europene şi sper să prindem un loc. Obiectivul nostru este să câştigăm cât mai multe meciuri. Vreau să marchez cât mai multe goluri pentru a intra şi în vizorul selecţionerului“, a spus Dina.

Ciucă, subiect de glume

La vizita medicală, printre subiectele de discuţie s-a aflat şi incidentul în care a fost implicat Mădălin Ciucă. Fundaşul oltean şi-a avariat uşor maşina şi nu a scăpat de comentariile ironice ale colegilor. „Din câte am înţeles, s-a luat un stâlp după el şi a fost mai rapid decât maşina“, a precizat Velcovici.
Alb-albaştrii au avut antrenament şi aseară, astăzi de dimineaţă Cioroianu programând încă o şedinţă de pregătire. Mâine, la ora 14.00, oltenii se vor prezenta la cantonamentul din Lunca Jiului şi se vor îmbarca în autocar cu destinaţia Sinaia, unde, timp de două săptămâni, vor efectua primul stagiu centralizat, bazat mai mult pe pregătirea fizică.

Exit mobile version