10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMinerii, gata să revină în Liga a II-a

Minerii, gata să revină în Liga a II-a

Minerul Motru susţine astăzi, la Timişoara, de la ora 17.30, primul meci al barajului de promovare în Liga a II-a în compania echipei Lotus Felix, ocupanta locului II în seria a VI-a. Gorjenii nu au probleme de lot, reuşind să-l recupereze şi pe fundaşul central Naicu, om de bază în defensiva „minerilor“. Tehnicianul Marin Tudorache consideră că echipa sa este pregătită din toate punctele de vedere să revină în Liga a II-a la capătul turneului de baraj. „E foarte important să debutăm cu o victorie în primul meci, dar mai important este să promovăm în Liga a II-a. Noi încercăm să facem totul să câştigăm ambele jocuri ca să ne asigurăm şi să nu avem emoţii. Suntem pregătiţi şi pentru penaltiuri, şi pentru orice situaţie. Eu zic că am pregătit bine echipa pentru aceste meciuri, psihic, tactic, fizic, dar rămâne să vedem în ce mod jucătorii vor transpune în teren indicaţiile mele“, a declarat Tudorache. Viteza, tehnica şi inventivitatea sunt atuurile „minerilor“ în disputa cu gruparea bihoreană. „Adversarii îi cunosc, ştiu că au câţiva jucători buni, cum ar fi Claudiu Mutu şi câţiva fotbalişti care au jucat la Oradea. Echipa din Felix are o defensivă experimentată, dar şi jucători ofensivi tineri, capabili să surprindă orice echipă de Liga a III-a. Sper ca acest lucru să nu se întâmple şi la jocul cu noi. Putem să ne surprindem adversarul cu tehnica, inventivitatea şi viteza de joc mai bune“, a spus Marin Tudorache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS