8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

CFR Gaz Craiova,

Preşedintele clubului CFR Craiova, Gheorghe Frăţică, a anunţat ieri că a bătut palma cu mai-marii grupării Gaz Metan Podari în privinţa unei colaborări. „M-am înţeles cu cei de la Gaz Metan. În linii mari, colaborarea va fi făcută pe o perioadă nedeterminată, echipa urmând să se numească CFR Gaz Craiova. Noi avem cel puţin zece jucători care pot face faţă Ligii a III-a, la Gaz Metan mai sunt şase-şapte jucători la fel de valoroşi. În plus, vrem să mai aducem patru-cinci jucători care joacă în Liga a II-a, acolo unde vrem să promovăm şi noi la finalul campionatului viitor“, a spus Frăţică. Acesta a anunţat că noua echipă va susţine meciurile de pe teren propriu pe baza sportivă de la Depou, care va intra într-un proces de reamenajare, vestiarele, baza de recuperare şi tribunele urmând să fie modernizate. Antrenorul principal al echipei va fi Cristea Boldici, urmând ca toate detaliile legate de organigrama clubului şi nu numai să fie discutate şi puse pe hârtie în perioada care urmează.
CFR Craiova se pregăteşte să susţină meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, după ce şi-a câştigat acest drept în urma partidei decisive cu Prometeu Craiova. „A fost o ambiţie a mea să nu las Prometeu la baraj, să demonstrăm că suntem numărul unu. Vom juca împotriva Gloriei Reşiţa şi sunt convins că vom bate în acest meci, chiar dacă nu ştiu ce vom face după aceea, ţinând cont că avem deja înţelegerea cu cei de la Gaz Metan Podari“, a mai spus Frăţică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII