Acasă Sport Românii, mai slabi decât slovacii

Românii, mai slabi decât slovacii

Echipa naţională de volei a României a pierdut duminică şi cel de-al doilea meci susţinut în compania Slovaciei, cu scorul de 1-3 (31-33, 27-25, 15-25, 22-25), acelaşi rezultat înregistrându-se şi în partida disputată cu o zi înainte. Pentru tricolori, această partidă este a patra din Euroligă, însă, din păcate, toate au fost pierdute, România cedând de două ori, pe teren propriu, în faţa Turciei, şi de două ori, în deplasare, în faţa slovacilor.
Naţionala României joacă în premieră în Euroligă, făcând parte din Grupa C, alături de Turcia, Slovacia şi Letonia, prezenţa în această competiţie datorându-se unui wildcard primit din partea Federaţiei Europene de Volei, după ce Estonia s-a retras din competiţie. Câştigătoarea grupei se va califica în Final Four-ul care va avea loc în Portugalia, pe 7, respectiv 8 iulie.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version