8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBalaci i-a dat cupa lui Cîrţu

Balaci i-a dat cupa lui Cîrţu

Ilie Balaci, managerul sportiv al clubului Universitatea Craiova, a asistat ieri la toate cele patru meciuri desfăşurate la Şcoala „Obedeanu“ din Craiova, cu ocazia Cupei ce poartă numele fostei glorii a Craiovei. Minunea Blondă s-a prezentat pe teren la ora 9.00 şi a rămas să-i premieze pe câştigători, festivitatea având loc la ora 13.00.
În primele meciuri ale competiţiei, Şcoala nr. 37 „Mihai Eminescu“ a învins Şcoala Specială „Sfântul Vasile“ cu 8-3, iar Şcoala „Obedeanu“ a învins Şcoala Teasc cu 5-3. În finala mică, Şcoala Specială „Sfântul Vasile“ s-a impus cu 5-4 în faţa celor de la Şcoala Teasc, iar în finala mare, Şcoala nr. 37 „Mihai Eminescu“ a avut câştig de cauză în faţa Şcolii „Obedeanu“, echipa instituţiei la care directoare este soţia lui Sorin Cîrţu, aceasta impunându-se, greu, dar meritat, cu scorul de 8-7.

Colţescu a luat diplomă în loc de barem

De ce s-a temut Ilie Balaci nu a scăpat, iar la final, deşi avertizase că va ascunde trofeul dacă acesta ar urma să ajungă la Sorin Cîrţu, a fost nevoit să ofere cupa Şcolii nr. 37 „Mihai Eminescu“. „O să fiu nevoit să-l evit pe Cîrţu vreo trei – patru zile ca să nu-l aud cum se laudă“, a glumit Balaci.
Deşi a fost la prima ediţie, Cupa „Ilie Balaci“ s-a bucurat de prezenţa a peste o sută de copii, majoritatea echipelor venind însoţite de galerii. Meciurile au fost arbitrate de ecusonul FIFA Sebastian Colţescu, acesta primind calificativul „impecabil“ din partea organizatorilor, dar şi o diplomă şi o cupă în loc de barem. Componenţii celor patru echipe au primit tricouri imprimate cu numărul opt, mingi de fotbal, cupe şi diplome.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS