9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSerena Williams şi-a intrat în rol

Serena Williams şi-a intrat în rol

Jucătoarea americană Serena Williams (foto) a început bine Internaţionalele de tenis ale Franţei, reuşind calificarea în turul doi al competiţiei, într-un meci întrerupt în primul set, la scorul de 6-5 pentru Svetlana Prionkova, din cauza ploii. După câteva ore de pauză forţată, mezina familiei Williams a revenit în joc foarte hotărâtă şi a izbutit să se impună în faţa bulgăroaicei cu 6-7, 6-1, 6-1.
„Condiţiile meteo au fost dificile. Ploaia te poate încetini. Sunt o luptătoare şi niciodată nu am pierdut în primul tur la un turneu de Grand Slam. Nu am vrut ca acest lucru să se schimbe“, a spus după meci câştigătoarea Roland Garrosului din 2002, care o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Virgine Razzano (Franţa) – Milagros Sequera (Venezuela).
Iată rezultatele înregistrate în prima zi de concurs la feminin: Justine Henin (Belgia) – Elena Vesnina (Rusia) 6-4, 6-3; Tamira Paszek (Austria) – Aiko Nakamura (Japonia) 6-4, 6-0; Dinara Safina (Rusia) – Yuliana Fedak (Ucraina) 7-5, 6-4. În proba masculină s-au înregistrat următoarele rezultate: Marat Safin (Rusia) – Fernando Vicente (Spania) 6-1, 6-3, 6-1; Potito Starace (Italia) – Ivo Minar (Cehia) 4-6, 6-1, 6-4, 7-6 (5); Janko Tipsarevic (Serbia) – Duzan Vernic (Serbia) 7-6(3), 6-4, 4-6, 6-3.
Din păcate, vremea a fost nefavorabilă şi în a doua zi de concurs, majoritatea partidelor fiind întrerupte sau decalate din cauza ploii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS