16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSe caută concurent pentru Dănănae

Se caută concurent pentru Dănănae

Oficialii Ştiinţei nu au încheiat campania de achiziţii, admiţând faptul că, pentru a exista concurenţă pe toate posturile, în lot mai este nevoie de un fundaş dreapta cu experienţă.

Prepeliţă şi Tănasă nu vor rămâne singurele achiziţii al Universităţii pentru sezonul viitor. Pentru a exista concurenţă pe toate posturile, aşa cum îşi doreşte antrenorul Florin Cioroianu, oficialii grupării oltene mai au pe listă un singur jucător: un fundaş-mijlocaş de bandă dreaptă care să facă la fel de bine ambele faze, defensivă şi ofensivă. Asta pentru că Cioroianu pare adeptul formulei 3-5-2, pe care a folosit-o cu succces în ultimele partide, iar singurul jucător din lot care acoperă banda dreaptă este deocamdată Dănănae. „Mai avem nevoie de un fundaş şi vom avea concurenţă pe toate posturile“, a admis patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, însă oltenii nu au găsit încă soluţia optimă.
În cărţi s-a aflat mijlocaşul Farului Constanţa, Dinu Todoran, pentru care au existat discuţii, dar, din câte se pare, această pistă a fost abandonată după ce Cioroianu şi-a dat seama că braşoveanul nu se încadrează în formula de joc gândită de el. Mai există şi varianta Pasăre (FC Caracal), însă negocierile au fost momentan sistate din cauza preţului prea mare cerut de finanţatorul divizionarei B, George Ilinca. Un singur lucru pare însă cert. Jucătorul care va fi adus va fi român, Mititelu nemaiagreând varianta achiziţionării de fotbalişti străini.
La capitolul plecări, pe listă se află deocamdată doar Lucian Pârvu, jucător la care s-a renunţat din cauza randamentului scăzut. Pârvu sosise la Universitatea la începutul sezonului de la Ergotelis (liga a doua din Grecia) ca liber de contract, însă nu l-a impresionat pe Cioroianu. Alt jucător care ar putea părăsi echipa este Jeremie Njock. Camerunezul nu a prea intrat în vederile antrenorului şi, în plus, i-a supărat şi pe oficiali după ultimele declaraţii date fără acordul conducerii. Njock a fost deocamdată amendat cu 10.000 de dolari, însă nu ar fi exclus să fie în cele din urmă disponibilizat, salariul său uriaş, de 240.000 de dolari pe sezon, nejustificându-se în raport cu evoluţiile sale.

S-au stabilit primele amicale

Oficialii Universităţii au stabilit deja, împreună cu antrenorul Florin Cioroianu, programul de pregătire al echipei în perioada intercompetiţională, anunţând chiar şi trei dintre adversarele alb-albaştrilor în turneul din străinătate. Ştiinţa îşi va strânge rândurile pe 11 iunie, iar, după o săptămână de pregătire loco, se va pleca la Poiana Braşov, pentru un stagiu de nouă zile.
Pe 28 iunie, oltenii vor părăsi ţara, urmând să susţină două turnee, unul în Austria, celălalt în Slovenia. În cel de-al doilea, alb-albaştrii îşi vor măsura forţele cu Wisla Cracovia, Hajduk Split şi Beşiktaş, pentru amicalul cu vicecampioana Turciei mai trebuind puse la punct unele detalii.
Craiovenii se vor întoarce acasă pe 15 iulie, până la începerea campionatului, pe 28 iulie, urmând să se pregătească în Bănie, unde vor mai susţine câteva amicale. Conducerea Ştiinţei are în plan şi un meci de prezentare a lotului, cu un adversar celebru, „vicele“ Cristescu precizând ieri că şi-ar dori un amical cu Napoli, „echipă la fel de iubită în Italia precum Universitatea în România“.
Astăzi, Bornescu şi Stoica se vor alătura lotului tricolor cu care selecţionerul Piţurcă abordează dubla cu Slovenia. Cei doi componenţi ai Ştiinţei au ratat concursul de lovituri libere programat în week-end, pe arena din Cotroceni, la care fuseseră invitaţi şi al cărui câştigător va intra în posesia unui autoturism Ford S-MAX. În finala care urma să se desfăşoare aseară se calificaseră Schumacher (FC Argeş), C. Ilie (Ceahlăul) şi Tănase (Oţelul).
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII