24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportEchipa T-Mobile s-a spovedit

Echipa T-Mobile s-a spovedit

Echipa T-Mobile a recunoscut ieri, într-un cadru organizat, că a folosit substanţe dopante între anii 1995-1996. Componenţii echipei, Bert Dietz, Christian Henn, Udo Bölts, Rolf Aldag şi Erik Zabel, au afirmat că au folosit substanţele interzise sub conducerea medicilor Schmidt şi Heinrich, de la clinica universitară din Freiburg, în urma unor presiuni ale conducerii tehnice de atunci, dornică de rezultate deosebite.
„În cazul meu, am decis să folosesc EPO cu puţin timp înainte de startul Turului Franţei. Am minţit şi pentru acest lucru îmi cer scuze. După prima săptămână de dopaj am decis să mă opresc, deoarece nu mă simţeam bine din cauza efectelor secundare“, a spus Erik Zabel. „Înainte de Turul Franţei 1995 am început să folosesc EPO, practică pe care nu am întrerupt-o niciodată până la finalul carierei“, a recunoscut Rolf Aldag, fost coechipier cu Zabel la Telekom, şi actual director sportiv la T-Mobile, referindu-se la anii ’90.
Christian Frommert, şeful pentru probleme de comunicaţii şi presă din cadrul concernului Telekom, a anunţat intenţia de a continua sponsorizarea echipei, dar numai în condiţiile în care se va asigura un sport curat şi cinstit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS