16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDinu Todoran, aproape de Ştiinţa

Dinu Todoran, aproape de Ştiinţa

Jucătorul Farului Constanţa a declarat că vrea să joace în Bănie şi îl aşteaptă pe patronul Gheorghe Bosânceanu pentru discuţiile finale.

După achiziţionarea lui Prepeliţă şi Tănasă de la FC Argeş, Universitatea Craiova este foarte aproape de a mai da o lovitură pe piaţa transferurilor. Antrenorul Florin Cioroianu şi-a manifestat dorinţa de a mai avea în lot un jucător de bandă dreaptă, iar oficialii Ştiinţei s-au orientat repede. Din câte se pare, cel vizat este mijlocaşul Farului Constanţa, Dinu Todoran, negocierile cu conducerea grupării de pe litoral demarând chiar după meciul direct de duminică, încheiat la egalitate, 0-0. Cum patronul Farului, Gheorghe Bosânceanu, a plecat în Grecia pentru a urmări finala Ligii Campionilor de la Atena, discuţiile s-au sistat şi vor fi reluate în zilele care urmează.
Şansele ca Todoran să ajungă în Bănie sunt destul de mari, jucătorul fiind chiar încântat să evolueze la Universitatea Craiova. „Ştiu că există unele discuţii legate de un transfer al meu, dar nu pot să spun mai multe. Aştept ca domnul Bosânceanu să se întoarcă din Grecia. M-a sunat şi mi-a spus că vrea să discute ceva important cu mine, dar nu mi-a oferit amănunte. Eu mai am un an de contract cu Farul, dar
mi-aş dori să evoluez la o echipă cu pretenţii“, a spus Todoran. „Aş vrea să joc la Universitatea. A arătat în acest final de campionat că este o echipă bună, iar după achiziţiile pe care le-a făcut acum, mă refer la Prepeliţă şi Tănasă, poate emite pretenţii la un sezon viitor mult mai bun. Echipa este tânără, de viitor, şi mi-ar plăcea să joc în Bănie“, a adăugat fotbalistul de 29 de ani.

Apetri ar rămâne la Jiul

Braşovean de origine, Dinu Marius Todoran a debutat în prima ligă pe 25 octombrie 1997, la Petrolul Ploieşti, club la care a activat până în 2004, cu o escală de un sezon la concitadina Astra (2002-2003). În ultimele trei sezoane a îmbrăcat tricoul Farului, echipă pentru care a marcat două goluri în ediţia de campionat recent încheiată, ajungând la un total de 35 de reuşite în primul eşalon.
Oficialii Ştiinţei se mai gândesc să aducă la echipă un atacant, după ce Gabriel Apetri este tot mai decis să rămână la Jiul, el fiind chiar de acord cu prelungirea contractului. „Dacă Jiul are obiectiv promovarea, rămân la Petroşani pentru că vreau să ajut la revenirea echipei în prima ligă. Nu mă mai interesează Universitatea, UTA sau altă echipă“, a spus ieri Apetri.
Alţi doi jucători doriţi de Universitatea sunt Pasăre şi Sergiu Popescu, de la FC Caracal, dar Mititelu a anunţat că a renunţat la ideea aducerii celor doi din cauza sumei prea mari solicitate de omologul său de la gruparea din „Oraşul minunilor“, George Ilinca.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII