21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu, în zona UEFA

Mutu, în zona UEFA

Echipa la care evoluează „Briliantul, AC Fiorentina, a urcat pe locul al cincilea în clasament, care asigură participarea în cea de-a doua competiţie fotbalistică europeană intercluburi.

AC Fiorentina, echipa la care este legitimat Adrian Mutu, a câştigat, cu scorul de 1-0 (1-0), partida disputată duminică, pe teren propriu cu Cagliari, în etapa a 36-a a Seriei A, şi ocupă locul al cincilea în clasament, care asigură participarea în Cupa UEFA. Unicul gol al partidei de la Florenţa a fost marcat în minutul 7, de Pazzini, după o lovitură liberă executată de Mutu. „Briliantul“ a rămas în teren pe toată durata meciului, primind în minutul 24 şi un cartonaş galben, al 12-lea din acest sezon.
Fiorentina, penalizată cu 15 puncte la începutul acestui campionat, are 54 de puncte şi a depăşit-o cu un punct pe Empoli şi cu două pe Palermo, care au pierdut. Echipa lui Mutu a fost ajutată să ajungă pe un loc de Cupa UEFA şi de formaţia lui Valentin Năstase, Ascoli, şi de cea a lui Paul Codrea, Siena.
La finalul partidei de la Florenţa, clubul „viola“ a anunţat că i-a prelungit contractul tehnicianului Cesare Prandelli până în 2011.
„Clubul Fiorentina anunţă că, în urma faptului că ambele părţi sunt mulţumite, a decis prelungirea contractului antrenorului Cesare Prandelli. Valabilitatea noului acord este până la 30 iunie 2011“, a anunţat gruparea toscană.
Prandelli antrenează echipa Fiorentina din 2005, iar în decembrie 2006 a fost numit cel mai bun antrenor italian al sezonului 2005/2006.

Chivu a greşit decisiv

Într-o altă partidă din etapa a 36-a, echipa lui Cristian Chivu, AS Roma, care deja are asigurat locul al doilea, a pierdut pe teren propriu, cu 1-0, în faţa lui AC Torino. Unicul gol al fost marcat de Muzzi, în minutul 14. Chivu a rămas pe teren pe toată durata meciului şi a fost unul dintre cei mai slabi jucători care au evoluat pe Olimpico, el greşind la golul lui Muzzi. În urma victoriei de la Roma, Torino are 39 de puncte, dar nu a scăpat de grijile retrogradării, situându-se la trei „lungimi“ de Serie B.
Ascoli, deja retrogradată, s-a impus pe teren propriu, cu 3-2, în faţa sicilienilor de la Palermo (Boudianski ’25, ’61 Paolucci ’47 / Simplicio ‘9, Matusiak ’31). Năstase nu a fost folosit de antrenorul Nedo Sonetti. Aceasta este a patra victorie obţinută de Ascoli în acest sezon.
Într-o altă partidă, Siena a câştigat cu 2-0 în faţa lui Empoli, prin golurile marcate de Portanova (’12) şi Massimo Maccarone (’90+3). Antrenorul Mario Beretta l-a introdus pe teren pe mijlocaşul Paul Codrea în minutul 59, în locul lui Brevi. Siena are 37 de puncte şi ocupă locul 15 şi este în continuare în lupta pentru evitarea retrogradării.

Mutu şi Chivu, criticaţi de ziariştii italieni

Ziariştii italieni au scris că Adrian Mutu nu a fost în cea mai bună zi a sa în meciul Fiorentina – Cagliari, chiar dacă jucătorul român a contribuit la golul marcat de Pazzini.
Site-ul calciotoscano.it l-a notat pe Mutu cu 5,5, iar agenţia Datasport i-a acordat „Briliantului“ nota 6. „El dă mereu impresia că este periculos, dar nu loveşte aşa cum ar putea“, a notat Datasport.
Site-ul fiorentina.it susţine că Mutu a început meciul nervos, fiind sub ameninţarea cartonaşului galben în urma căruia ar fi fost suspendat cu Messina.
„Însă a colaborat la faza golului şi a crescut mult în partea secundă a jocului“, a adăugat fiorentina.it, care i-a acordat românului nota 6.
Violanews.com notează că Mutu a pierdut multe mingi şi a făcut mai multe greşeli şi i-a acordat nota 5,5.
Presa italiană a opinat că fundaşul echipei AS Roma, Cristian Chivu, a făcut cadou trei puncte formaţiei AC Torino, după ce a greşit la unicul gol al meciului de duminică, marcat de Muzzi.
„O greşeală în defensivă a lui Chivu a oferit trei puncte formaţiei Torino, într-un meci cu puţine emoţii şi deloc spectaculos“, se precizează pe site-ul RAI.
Agenţia Datasport i-a acordat cea mai mică notă lui Chivu, 4,5, subliniind că românul are pe conştiinţă greşeala din defensivă, care i-a permis lui Muzzi să marcheze golul decisiv al meciului.
„În prima parte a meciului, Chivu a suferit din cauza condiţiei fizice a lui Muzzi, care, din fericire pentru român, a fost înlocuit la pauză“, a notat Datasport.
Site-ul goal.com scrie că Chivu „şi-a luat vacanţă în aşteptarea finalei cu Internazionale Milano de joia viitoare“. Sursa citată notează că românul a încercat apoi să-şi repare greşeala, însă nu prea a reuşit acest lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS