13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergo bate sau părăseşte competiţia

Energo bate sau părăseşte competiţia

Energoconstrucţia Craiova are nevoie de victorie în partida de astăzi din deplasare cu ACS Odorheiu Secuiesc, pentru a nu fi eliminată din competiţie. În primul meci, disputat acum o săptămână la Craiova, oltenii au pierdut cu scorul de 7-6, iar dacă vor învinge deseară, indiferent cu ce scor, se va mai disputa o partidă, pentru a se desemna echipa care va merge în finală. Cei din Odorhei au avut parte de un tratament ostil din partea publicului craiovean, dar jucătorii şi antrenorii Energoconstrucţiei nu se tem de susţinătorii gazdelor din această seară. „Am mai jucat acolo şi sunt civilizaţi spectatorii celor din Odorhei. Bineînţeles că, dacă vom conduce noi şi vom câştiga meciul, ei nu ne vor aplauda. Îmi doresc mult să batem, pentru a continua şi în campionat, şi în Cupa României“, a declarat antrenorul Energoconstrucţiei, Vali Nistoran. Partida de deseară va începe la ora 20.15 şi va fi transmisă în direct de Sport Klub. În cealaltă semifinală, Athletic Bucureşti a întâlnit aseară CIP Deva, prima dispută fiind câştigată de hunedoreni cu scorul de 6-1.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU