12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii vor medalii

Craiovenii vor medalii

Craiova va fi gazda fazei finale a concursului de badminton din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS), la acest sfârşit de săptămână. La competiţie sunt aşteptaţi sportivi nelegitimaţi din 17 judeţe, iar partidele se vor desfăşura în sălile de la Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja“ şi Grupul Şcolar „Electroputere“. Doljul va fi reprezentat de doi sportivi, Mihaela Dumitru şi Alexandru Naon, ambii legitimaţi la LPS „Petrache Trişcu“ şi pregătiţi de profesorul Alin Vancea. Mihaela Dumitru vrea să repete isprava de anul trecut, când a cucerit medalia de aur, în timp ce Alexandru Naon, care anul trecut a luat menţiune, vrea şi el un loc pe podium. Astăzi şi mâine vor avea loc meciurile, iar duminică este programată festivitatea de premiere. Organizatorii acestei finale, MEC, ISJ Dolj, DSJ Dolj, LPS „Petrache Trişcu“ şi Direcţia pentru Tineret Dolj vor oferi câştigătorilor premii constând în diplome, medalii, cupe şi bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS