Andrei Şevcenko, atacantul ucrainean al echipei Chelsea Londra, este de părere că returul de pe stadionul „Anfield Road“ va fi foarte dificil. „Am jucat bine. Ne-am creat multe ocazii de gol, toţi jucătorii s-au sacrificat pentru echipă. S-a alergat mult. Puteam să câştigăm şi la un scor mai mare, dacă fructificam ocaziile din prima repriză. Dar, în partea a doua, am fi putut primi şi un gol. Bine că a ieşit aşa. Meciul retur va fi foarte dificil, mai ales că vom juca într-un stadion aparte, cu un public cald. Echipa noastră va fi însă pregătită din toate punctele de vedere“, a declarat „Şeva“.
Ucraineanul a ţinut să-l laude pe coechipierul său din linia de atac, Didier Drogba, care s-a aflat la originea celor mai multe acţiuni periculoase ale londonezilor: „Drogba este un jucător esenţial pentru noi. Jocul echipei depinde mult de el. Didier traversează o perioadă fantastică, cred că acesta este cel mai bun sezon al lui“.