11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţurcă are încredere în tricolori

Piţurcă are încredere în tricolori

Selecţionerul nu se teme de partidele de pe 2 şi 6 iunie şi susţine că jucătorii nu trebuie să se gândească la aceste meciuri ca la o răzbunare pentru eliminarea de la barajul din 2001.

Viitoarele partide ale României din preliminariile CE 2008, cele cu Slovenia de pe 2 şi 6 iunie, nu par să-l îngrijoreze pe secţionerul Victor Piţurcă (foto), acesta considerând că şi un eventual insucces nu ar trebui considerat un accident, având în vedere valoarea adversarului.
„În urma rezultatelor de până acum, am putea să spunem că suntem favoriţi în faţa Sloveniei, dar eu cred că şansele la victorie sunt egale. Totuşi, slovenii au o echipă cu jucători destul de valoroşi, care evoluează în campionate puternice. Nu mă îngrijorează ce am văzut pe casete. Dar pe mine mă interesează foarte mult jocul echipei noastre, nu al lor. Dacă totul funcţionează ca şi până acum la noi, atunci nu îmi fac probleme mari. E foarte dificil însă să joci în decurs de patru zile şi să câştigi ambele jocuri. Dacă s-ar întâmpla ceva, nu ştiu dacă s-ar putea numi accident,  pentru că Slovenia este o echipă bună şi a demonstrat-o chiar
într-un meci foarte important cu noi. La barajul de acum câţiva ani s-a văzut că n-am putut să învingem slovenii. Ce contează că a fost surpriză sau nu? Aici punctele puse în joc sunt importante“, a afirmat Piţurcă.
Selecţionerul susţine că jucătorii n-ar trebui să se gândească la răzbunare în meciurile cu Slovenia, după eliminarea de la barajul pentru CM 2002. „Ar fi culmea ca jucătorii să se gândească la răzbunare, mai ales că noi am mai jucat o dată cu ei. A fost un amical, dar i-am învins. Şi mi se pare că i-am învins pentru prima dată în istoria confruntărilor noastre. Acum sper să se întâmple la fel şi în cele două jocuri oficiale“, a adăugat tehnicianul.
Victor Piţurcă a mai precizat că şi-a stabilit un obiectiv clar împreună cu jucătorii în această campanie de calificare la CE 2008. „Pentru noi, ideal ar fi să fim calificaţi matematic până la meciul din Bulgaria. Noi asta
ne-am propus, să fim deja calificaţi acolo“, a spus selecţionerul, care l-a inclus şi pe atacantul dinamovist Claudiu Niculescu în planurile sale. „Niculescu este o soluţie pentru dubla cu Slovenia. Este în revenire de formă şi, dacă va continua aşa, va fi convocat din nou la naţională“, a încheiat Piţurcă.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU