10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Scurte stiri

La 13 ani este regina sms-urilor

O adolescentă a fost declarată campioana absolută a sms-urilor în Statele Unite. Morgan Pozgar, de 13 ani, din Claysburg, Pennsylvania, a ocupat locul întâi la concursul naţional de scris sms-uri, organizat la New York, şi a primit marele premiu în valoare de 25.000 de dolari, după ce a învins alţi 250 de concurenţi veniţi din toată America. În semifinală, Morgan a întrecut o tânără de 23 de ani, care a fost nevoită să se declare învinsă în faţa puştoaicei de doar 13 ani. În finala competiţiei, foarte tensionată, de altfel, Morgan a fost la un pas de a fi întrecută de Eli Tirosh, de 21 de ani, care a fost prima care a terminat de scris textul impus, dar care a făcut o greşeală de ortografie. După concurs, Morgan Pogzar a mărturisit că s-a antrenat trimiţând în medie 8.000 de sms-uri pe lună, ceea ce înseamnă câte un mesaj la fiecare cinci minute, sau câte 260 de sms-uri în fiecare zi. Trebuie să precizăm că Morgan plăteşte un abonament de zece dolari, care îi permite expedierea unui număr nelimitat de mesaje scrise.

A sunat la urgenţă pentru a face sex

Un soţ frustrat a sunat la serviciul telefonic de urgenţă pentru a-şi reclama soţia că refuză să întreţină raporturi sexuale cu el, informează site-ul thesun.co.uk. Bărbatul, care locuieşte în Reading Berks, Marea Britanie, s-a plâns dispecerului că nu îi sunt respectate „drepturile matrimoniale“ şi a solicitat ca un echipaj de ambulanţă să se deplaseze la domiciliul său pentru a-i face un control medical soţiei sale. Însă dispecerul a refuzat şi i-a răspuns bărbatului că nu îl poate ajuta cu o astfel de „urgenţă“. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă a declarat că multe persoane invocă motive ciudate pentru a chema ambulanţa, însă acesta este, fără îndoială, printre cele mai neobişnuite.

Goală în Fontana di Trevi

O milaneză a profitat de temperatura ridicată şi a făcut duminică o baie pe cinste în Fontana di Trevi din Roma, sub privirile şi obiectivele aparatelor de fotografiat ale turiştilor. După cum informează site-ul tgcom.it, Roberta, de 40 de ani, s-a dezbrăcat şi a intrat în apă. După ce s-a răcorit, milaneza s-a întins la soare, însă după doar câteva minute a fost „deranjată“ de carabinieri. Femeia nu a părut preocupată de sosirea acestora, s-a ridicat, s-a îmbrăcat şi a ieşit în aplauzele curioşilor. „Apa este a tuturor“, a spus Roberta carabinierilor. Ea riscă să fie amendată pentru comportament obscen într-un loc public.

Kylie Minogue, în rol de femeie fatală

Kylie Minogue va juca în serialul tv „Dr Who“, în care va interpreta rolul unei femei din realitatea virtuală, irezistibil de sexy, care va încerca să-l seducă pe un doctor, personaj interpretat de David Tennant. După cum informează site-ul news.sawf.org, actriţa aşteaptă cu nerăbdare să apară din nou pe marele ecran. Întreaga echipă de filmare a serialului „Dr Who“ s-a arătat entuziasmată la aflarea veştii că li se va alătura celebra cântăreaţă.

Natalie Portman: „Am fost visul oricărui pedofil“

Natalie Portman primea cu regularitate mesaje şi scrisori de la pedofili. Potrivit site-ului femalefirst.co.uk, actriţa a interpretat în filmul „Leon“ rolul unei fete de 12 ani care se antrena cu un bărbat mai în vârstă decât ea, pentru a deveni asasin, iar la 13 ani a făcut obiectul pasiunii unui bărbat în pelicula „Beautiful Girl“. Actriţa a mărturisit că aceste două roluri controversate i-au stârnit pe bărbaţii cu probleme psihice, care au început să-i trimită e-mail-uri şi mesaje cu tentă erotică. „Devenisem visul pedofililor. Era un sentiment ciudat şi înspăimântător în acelaşi timp. Când eşti copil, nu realizezi anumite lucruri. Te bucuri că guşti puţin câte puţin celebritatea, dar nu eşti conştient şi de riscurile care apar de aici“, a declarat Portaman, care a adăugat că nu va mai vorbi niciodată despre viaţa ei sexuală.

Roger Moore a scăpat de mai multe ori de la moarte

Fostul Agent 007, Roger Moore, a declarat că este fericit că a scăpat de mai multe ori de la o moarte aproape sigură. După cum informează site-ul pipole.net, actorul de 79 de ani a reuşit să scape cu viaţă după ce la vârsta de cinci ani a fost diagnosticat cu dublă pneumonie. De asemenea, el a reuşit să învingă cancerul la prostată şi o bradicardie.
„Cred că sunt un specimen ciudat. Mă simt norocos că am scăpat de moarte. Sunt foarte fericit“, a declarat actorul, într-un interviu acordat tabloidului The Globe.

Căsnicia Madonnei scârţâie

Există zvonuri conform cărora mariajul Madonnei cu Guy Ritchie ar fi pe butuci după ce regizorul a fost văzut într-un club din Londra dansând cu o brunetă misterioasă. După cum informează site-ul starpulse.com, cântăreaţa, care zilele trecute s-a aflat în Malawi, a fost furioasă din cauză că soţul său a refuzat să o însoţească în călătoria în Africa, iar cei doi s-au certat violent la telefon săptămâna trecută. Comportamentul lui Ritchie nu a făcut decât să înrăutăţească situaţia. O sursă prezentă la clubul cu pricina a declarat că, iniţial, Guy Ritchie părea că vrea să-şi înece amarul în băutură, însă în momentul în care a văzut-o pe focoasa brunetă s-a animat brusc. Cei doi nu au plecat împreună, dar au dovedit destul de multă intimitate pe ringul de dans.

Salma Hayek atacă Biblia

Salma Hayek nu a fost niciodată un fan al Bibliei pentru că nu este de acord cu modul în care Cartea Sfântă vorbeşte despre femei şi bărbaţi. Potrivit site-ului femalefirst.co.uk, actriţa de origine mexicană, care urmează să devină vara această mamică, se consideră o persoană credincioasă, dar a avut dintotdeauna o problemă cu Biblia. „Nu-mi place modul în care Biblia vorbeşte despre femei. Faptul că Fecioara Maria concepe un copil fără să întreţină relaţii sexuale transmite un mesaj indirect, din care reiese că femeile care fac sex şi aduc pe lume copii păcătuiesc. Capacitatea femeilor de a concepe le face într-un fel fiinţe divine şi ne gândim că suntem şi noi, la origine, asemeni lui Dumnezeu. Nu poate fi ceva mai măreţ pe lume decât să dai viaţă unei fiine umane“, a declarat actriţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS