17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMaradona, internat la psihiatrie

Maradona, internat la psihiatrie

Fostul mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a fost transferat sâmbătă într-un institut de psihiatrie în care va fi tratat pentru dependenţa de alcool, după opt zile de spitalizare într-o clinică din cauza unei hepatite.
„Starea lui Diego Maradona continuă să fie stabilă din punct de vedere clinic şi astăzi (sâmbătă – n.r.) el a fost transferat într-un institut specializat pentru a urma un tratament“, se arată în ultimul buletin medical al clinicii private De los Arcos, în care Maradona a fost spitalizat pentru tratarea unei hepatite.
„Maradona a acceptat să fie transferat în clinica Avril pentru a-şi continua tratamentul. Sper că acesta va fi ultimul“, a precizat medicul personal al vedetei argentiniene, Alfredo Cahe, care a precizat că Maradona este „în deplinătatea facultăţilor mentale şi a luat el însuşi decizia de a fi tratat“.
Alfredo Cahe a menţionat că institutul în care a fost internat Maradona nu va da publicităţii buletinele medicale legate de starea fostului jucător.
Potrivit presei argentiniene, fostul fotbalist de 46 de ani a fost transferat în clinica Avril, aflată în cartierul Almagro din centrul oraşului Buenos Aires. Institutul este specializat în tratarea dependenţelor şi îl are ca director pe Carlos Nasep, psihiatrul care îl îngrijeşte pe Maradona.
Diego Maradona a mai fost internat într-o clinică de neuropsihiatrie, în 2004, când a suferit o gravă criză cardio-respiratorie cauzată de consumul de droguri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS