13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGeorge Călinescu, la a doua carte despre fotbal

George Călinescu, la a doua carte despre fotbal

Fost antrenor de fotbal, George Călinescu, în prezent conferenţiar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din Craiova, a publicat recent a doua carte despre fotbal. După „Fotbal, prezent şi viitor“, Editura Universitaria din Craiova i-a publicat volumul „ Fotbal – teorie şi metodică“, o lucrare care se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţile de educaţie fizică şi sport, celor care urmează cursurile de masterat şi se specializează în domeniul fotbalului, cât şi tinerilor antrenori de fotbal. Autorul şi-a structurat volumul, de fapt, o cercetare în domeniu, în şase capitole reprezentative, cuprinzând problematica fotbalului contemporan.
Decanul FEFS Craiova, Corneliu Andrei Stroe, unul dintre referenţii ştiinţifici ai cărţii, a afirmat: „Am citit cu interes manuscrisul cărţii colegului George Călinescu şi o apreciez ca fiind utilă nu numai studenţilor, ci şi antrenorilor de fotbal. Este rodul unei experienţe de aproape 15 ani, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a domnului Călinescu, dar şi a unei experienţe anterioare, ca antrenor de fotbal, când, reamintesc, autorul acestui volum a format jucători de fotbal, unii evoluând şi în Liga I, câţiva ajungând şi la loturile naţionale. Trebuie să subliniez şi documentarea riguroasă făcută de autor, astfel încât «Fotbal – teorie şi metodică» poate fi considerată o carte reuşită“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS