12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNeagoe vrea prima Cupă ca antrenor

Neagoe vrea prima Cupă ca antrenor

După ce a câştigat de două ori Cupa României şi o dată Cupa Ungariei, cu Ferencvaros, ca jucător, tehnicianul gorjenilor îşi doreşte să obţină trofeul şi ca antrenor al „pandurilor“.

Ca să ajungă în ultimul act al competiţiei surprizelor, Pandurii Târgu Jiu trebuie să treacă mâine seară de Rapid Bucureşti, echipă care nu a reuşit să-i învingă pe gorjeni în ultimele trei întâlniri. După ce i-a retrogradat ca jucător, cu mulţi ani în urmă, şi a provocat suspendarea arenei din Giuleşti după egalul din turul campionatului, „Eugen Neagoe (foto)“ poate deveni coşmarul grupării de sub Podul Grant dacă o elimină pe Rapid din cupă. „Ca jucător, mi-am făcut datoria, nu cred că poate fi vorba de un coşmar. Nici nu trebuie să mă iubească rapidiştii“, a spus Neagoe. În ciuda acestor antipatii, tehnicianul craiovean nu exclude ca pe viitor să-i antreneze pe rapidişti: „Nu poţi să ştii niciodată ce-ţi oferă viaţa. Eu nu mă gândesc, deocamdată, decât la Pandurii“.

Rapid are prima şansă

Tehnicianul „pandurilor“ recunoaşte că echipa lui porneşte din postura de outsider în semifinala cu Rapid, însă elevii săi sunt pregătiţi pentru o nouă surpriză, după ce au eliminat pe Dinamo în optimile Cupei României. „Este o partidă dificilă pentru noi pentru că Rapid are prima şansă. O dovedeşte şi locul din clasament pe care îl ocupă acum echipa din Giuleşti. În plus, Rapid este deţinătoarea Cupei României şi cu siguranţă îşi doreşte să păstreze trofeul. Eu zic că nu le va fi deloc uşor şi sper să le punem probleme şi să fim noi echipa care va merge în finală. Sper să fim pregătiţi din toate punctele de vedere la ora meciului şi sunt convins că aşa vor sta lucrurile“, a spus Neagoe.
Ca jucător, „Geană“ se poate lăuda cu trei trofee, însă, ca antrenor, prezenţa în penultimul act al Cupei României reprezintă o premieră pentru el. „Nu am emoţii, chiar dacă la ultima finală de cupă la care am participat am fost din postura de jucător. Unii dintre elevii mei participă pentru prima dată într-o semifinală de cupă. Dacă tot am ajuns până aici, ar fi păcat să nu ne dorim să jucăm şi finala. Eu am reuşit să câştig trei cupe ca jucător şi mi-aş dori ca în acest an să fie prima pe care o câştigă Pandurii Târgu Jiu şi prima pe care o câştig ca antrenor. Şi pentru mine, şi pentru băieţi ar fi ceva unic şi ar fi o premieră la Pandurii“, a declarat Neagoe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS