10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, invitaţi să susţină gratuit echipa

Gorjenii, invitaţi să susţină gratuit echipa

1.600 de tichete gratuite sunt pregătite pentru suporterii echipei Pandurii, care vor să susţină echipa lui Neagoe la cea mai mare provocare din istoria clubului, semifinala Cupei României cu Rapid, care se dispută la Timişoara.
Jumătate dintre aceste tichete sunt deja acontate, 200 de studenţii gorjeni din Timişoara, 200 de galeria „PanDurii“ şi alte 400 de sindicaliştii din bazinele miniere din Gorj.
„Toţi cei care vor ajunge la Timişoara vor intra pe stadion pentru că avem nevoie de susţinere la acest joc, care este cel mai important eveniment fotbalistic din istoria clubului nostru. Rugămintea noastră pentru suporteri este să ştie să gestioneze acest moment  aşa cum trebuie, indiferent de rezultat. Pentru că am ajuns din 1.600 de echipe, câte au fost la startul Cupei României, în careul de aşi. Este pentru prima dată când suntem la un pas de o performanţă“, a declarat secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.
Publicul va intra pe stadionul „Dan Păltinişanu“ din Timişoara de la ora 18.30, iar accesul suporterilor din Gorj se va face la Peluza Nord, pe la poarta „P“. Cei care nu vor mai beneficia de gratuitate îşi pot achiziţiona bilet la preţul de zece lei, intrare generală.                     

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU