6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCaută aliaţi români ca să combată rasismul

Caută aliaţi români ca să combată rasismul

Celebrul atlet american John Wesley Carlos, medaliat cu bronz în proba de 200 m la Jocurile Olimpice din 1968, din Mexic, este de câteva zile în România pentru a face propagandă împotriva rasismului, în special a celui din sport.
Carlos, care a rămas în memoria tuturor prin gestul său de a ridica pumnul în mănuşă neagră la ceremonia de premiere a Olimpiadei din Mexic, în semn de solidaritate cu afro-americanii din SUA, a ţinut marţi un seminar la Sibiu, iar ieri a poposit la Craiova, unde s-a întâlnit cu antrenori, conducători şi sportivi de la DJS Dolj, CSM, CS Universitatea şi LPS „Petrache Trişcu“.
Fostul mare sprinter, ajuns la vârsta de 62 de ani, i-a avertizat pe oamenii din lumea sportului că, dacă rasismul nu va fi combătut în România, riscăm să fim marginalizaţi. „Am venit în România pentru că şi aici sunt probleme legate de rasism, în baschet şi în fotbal. De asemenea, ştiu că şi ţiganii sunt marginalizaţi. Sportul este «Meca» omenirii, iar rasismul din sport aduce violenţă, ură şi creează anarhie, ceea ce nu este bine. Rasismul este ca un foc ce va cuprinde toată lumea. Vreau să trag un semnal de alarmă. România vine după un regim dictatorial şi trebuie să ştie că, dacă vrea să fie integrată complet în Europa, nu trebuie să mai existe nici măcar cazuri izolate de rasism, indiferent de care este el. Chiar dacă v-aţi dezvolta economic foarte bine, nu aţi putea găzdui o competiţie majoră din cauza problemelor de rasism. Vă cer sprijinul, pentru că în rasism nu putem fi neutri. Dacă nu ne implicăm şi nu acţionăm, suntem la fel de vinovaţi ca şi cei care sunt rasişti“, a explicat americanul invitat în România de Ambasada SUA.

Exemple emoţionante de discriminări

Pentru a-i face conştienţi pe sportivii craioveni de gravitatea rasismului, John Wesley Carlos a dat câteva exemple emoţionante: „După gestul făcut la Olimpiada din ’68 am primit ameninţări cu moartea, printr-o scrisoare anonimă, în care scria că îmi vor viola şi omorî tatăl. Apoi, după mai mulţi ani, o profesoară de la şcoala unde învăţa fiica mea nu mă suporta, deşi nu ştia că eu sunt tatăl ei. Când fata i-a spus, profesoara a început să îi dea note proaste şi să o învinovăţească de tot ce se întâmpla rău în clasă. După ce am mers şi am vorbit cu profesoara respectivă, lucrurile      s-au remediat. Acum suntem chiar prieteni. Este un caz fericit, dar sunt foarte mulţi cetăţeni de culoare care nu pot sta cu chirie undeva, nu pot obţine un credit, primesc amenzi nejustificate, sunt împuşcati doar pentru că sunt «negri»“, a adăugat fostul atlet.
John Carlos a mărturisit că visul său din copilărie, de a trece înot canalul englez, a fost spulberat tot din cauza rasismului: „Visam să fiu primul sportiv de culoare care reprezintă SUA la Olimpiadă, la înot, pentru că eram foarte bun. Dar tatăl meu mi-a tăiat aripile şi mi-a zis că, dacă voi ajunge în Anglia şi voi intra în bazin să concurez, părinţii copiilor albi vor veni disperaţi să-şi scoată odrasele din apă, ca şi cum culoarea mea i-ar fi pătat pe ei“.

Şi „Bădiţă“ a simţit rasismul în Asia

Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova, a povestit celor prezenţi că şi el s-a confruntat cu probleme de rasism când a jucat fotbal în Asia. „M-am lovit şi eu, într-o oarecare măsură, de rasism. Nu în ceea ce priveşte culoarea tenului, ci pentru că proveneam din altă civilizaţie. Este foarte neplăcut. Cred că în România probleme de rasism vor apărea de acum încolo, când vor pătrunde în ţară foarte mulţi străini, în sport şi în alte domenii“, a precizat Badea.
Antrenorul de atletism Adrian Tudor, cel care a descoperit-o pe Lidia Şimon, i-a spus lui Carlos că a fost idolul tinereţii sale, iar americanul l-a invitat la o alergare.
La seminar au mai fost prezenţi Marius Toma, director adjunct la DJS Dolj, Sorin Matei, directorul CSM Craiova, Dănuţ Anghel, Cătălin Brânduşoiu, directorul general şi adjuctul său de la LPS „Petrache Trişcu“, Emilian şi Veronica Minoiu, de la orientare, antrenorii de tenis de masă Liviu Nicoli şi Dan Băluţă, spadasine, baschetbalişti şi tenismeni de la CS Universitatea.
Deşi în România cele mai frecvente cazuri de rasism s-au petrecut în fotbal, Universitatea Craiova nu a avut nici un reprezentant la seminar, deşi are doi jucători africani în lot, Njock şi Wobay. La întâlnirea de la Sibiu au fost prezenţi doi baschetbalişti americani de culoare, Darnell Clavon şi Brian Evans, legitimaţi la CSU Sibiu.

Întâlnire cu foştii medaliaţi olimpici români

John Carlos se va afla astăzi în Bucureşti, unde va primi un trofeu onorific din partea conducerii Federaţiei Române de Atletism. Cu această ocazie, el se va întâlni cu Iolanda Balaş Soter, preşedintă de onoare a FRA, cu George Boroi, preşedintele interimar al federaţiei până la alegerile din 26 aprilie, şi cu alte câteva figuri proeminente ale atletismului nostru, printre care laureata olimpică la săritura în lungime chiar la JO din 1968, Viorica Viscopoleanu, şi campioanele olimpice la semifond Maricica Puică şi Paula Ivan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS