13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOrgoliu oltenesc, obiective diferite

Orgoliu oltenesc, obiective diferite

Runda a 22-a a ligii secunde programeaza astazi, in seria a 2-a, derbiul oltean dintre CSM Vâlcea si Building, doua echipe cu obiective diferite. Dupa un retur foarte bun, vâlcenii au intrat in cartile promovarii si trag tare pentru a nu pierde locul doi care asigura accederea in Liga I. De partea cealalta, mehedintenii vin la Râmnicu Vâlcea cu gândul sa scoata un rezultat care sa-i indeparteze de subsolul clasamentului.


Antrenorul secund al Buildingului, Adrian Nedelcea, a renuntat la prima echipa, nemultumit de atitudinea Mihaelei Giuca. Acesta a dat de inteles ca presedinta clubului i-ar fi cerut sa introduca in teren anumiti jucatori la meciul disputat la Timisoara, cu CFR. „Mi s-a transmis telefonic ca sunt suspendat atât din functia de antrenor, cât si din cea de jucator. Eu am personalitate si nu accept sa fiu dirijat“, a declarat Nedelcea, care este si rezerva de portar. El mai are contract pâna in vara, insa pe perioada care urmeaza se va antrena cu juniorii, pâna la expirarea intelegerii cu clubul.


Pentru jocul de astazi, tot lotul mehedintenilor este valid, antrenorul Iulian Babas putând conta si pe atacantul Seinu, care a revenit pe gazon dupa o pauza de mai bine de un an. Problema cu care se confrunta Babas este cea a rezervei de portar, singura optiune fiind juniorul Tita.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS