14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCompetitii cu miza la Târgu Jiu

Competitii cu miza la Târgu Jiu

Doua competitii importante vor fi gazduite de orasul Târgu Jiu la sfârsitul acestei saptamâni, campionatul national de cros pentru juniori, care are loc mâine, pe Insula Jiului, si campionatul national de maraton pentru seniori, ce se desfasoara duminica, pe un circuit amenajat pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, incepând cu ora 10.00. Startul la nationalele de cros este programat la ora 10.00 pentru junioare III (3.000 m), ora 10.30 – juniori III (4.000 m), ora 11.00 – junioare I (4.000 m) si ora 11.30 – juniori I (5.000 m). CS Pandurii va alinia echipe complete in cea mai lunga proba atletica, urmând sa fie reprezentat cu sanse la medalii si in cursele de cros.


Asociatia Judeteana de Atletism Gorj, condusa de Ion Bura, impreuna cu DSJ Gorj si cu partenerii locali au alocat pentru organizarea celor doua evenimente suma de 120 de milioane de lei vechi. „Organizam cu bani putini. Sportivii s-au inscris la FRA si vin din toate judetele tarii. Cei de la cros sunt cazati la Liceul «Tudor Vladimirescu» si la Liceul nr. 2, unii care au bani mai multi s-au dus la hotel. Maratonistii vin sâmbata si se cazeaza la Hotel Gorj, sunt mai putini. CS Pandurii va alinia echipe complete la maraton si la cros. Avem reprezentanti la toate categoriile cu sanse la medalii“, a declarat Bura.


Sorin Matei, sustinut de gorjeni la presedintia FRA


Cu ocazia celor doua competitii sunt asteptate la Târgu Jiu personalitati ale atletismului românesc, printre care fostul presedinte al Federatiei Române de Atletism, Ilie Floroiu, si, probabil, succesorul acestuia, Sorin Matei. Craioveanul are sustinerea clubului CS Pandurii la alegerile din 26 aprilie si a antrenorului Ion Bura, membru in Biroul Federal. „Este asteptat la Târgu Jiu viitorul presedinte, cel putin asa speram noi, Sorin Matei. Probabil vine si presedintele care si-a dat demisia, Ilie Floroiu. Noi il sustinem pe Matei pentru ca este din zona si are si mare valoare. A organizat extraordinar Campionatele Balcanice la Craiova, dovedind ca este un bun organizator“, a mai spus Bura.


„Priviti suferinta sportivilor!“


Miza celor doua concursuri atletice o reprezinta titlul de campion national, premiile puse in joc, dar si timpul, care este important pentru ca reprezinta un criteriu de participare la concursurile internationale. „Sportivii alearga pentru titlul de campion national si medaliile puse in joc. Vor fi rasplatiti cu premii in bani de CJ Gorj si CL Târgu Jiu. Vor primi bani si de la cluburile pentru care aduc medalii, iar cei mai buni lupta sa obtina un rezultat foarte bun care sa-i propulseze la olimpiada, sa faca impresarii straini sa-i invite la concursuri internationale. Pentru ca in alta parte nu sunt in stare sa organizeze un maraton ca lumea, i-am adus aici, la Târgu Jiu, pentru ca putem organiza concursul pe un traseu plat, unde atletii sa obtina timpi buni“, a sustinut Bura.


Acesta recomanda spectatorilor sa-i sustina pe sportivi pe ultimii kilometri ai cursei de maraton, pentru a putea depasi mai usor suferinta pricinuita de cei 42 de kilometri si 195 de metri cât masoara traseul. „Le recomand spectatorilor la maraton sa fie atenti la suferinta pe care o indura sportivii pe traseu si mai ales pe ultimii kilometri, intre 35 si 42. Acolo se vede adevarata valoare a caracterului sportivului, vointa de a invinge. Este o suferinta extraordinara, care se citeste si pe fata lor. Cine reuseste sa termine maratonul inseamna ca si in viata poate sa treaca peste greutati“, a incheiat Ion Bura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS