12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVan Basten pune capcane pentru tricolori

Van Basten pune capcane pentru tricolori

Conform presei batave, selectionerul „Portocalei mecanice“ le pregateste numeroase surprize elevilor lui Victor Piturca.


Atacantul Klaas-Jan Huntelaar a jucat in echipa titularilor, iar Dirk Kuyt la formatia rezervelor, la antrenamentul de miercuri al nationalei Olandei, astfel ca primul ar putea evolua de la inceput in partida cu România, in dauna atacantului legitimat la Liverpool.


Conform presei batave, Van Basten, care a pus accentul pe faza de atac la sedinta de pregatire de miercuri, pregateste si alte surprize. De Zeeuw a jucat mijlocas defensiv, Bouma si Mathijsen au format cuplul de fundasi centrali, iar Jaliens a fost folosit fundas dreapta in formatia titularilor. Din echipa au disparut Landzaat, Boulahrouz si Kuyt. Primul nu a ratat nici un meci dupa CM 2006, iar Boulahrouz a fost mereu jucator de baza, ca si Kuyt. Van Basten a fost multumit in amicalul cu Rusia de prestatia fundasilor Jaliens, Mathijsen, Bouma si Van Bronckhorst. De asemenea, preferat intre buturi la antrenamentul de miercuri a fost Stekelenburg. „Van Basten merge pe cartea atacului“, a titrat cotidianul Algemeen Dagblad. „Van Basten va folosi jucatori de viteza, precum Sneijder, Seedorf, Babel sau Huntelaar, care au exersat la antrenamente crearea superioritatii in careul adversarului. Selectionerul pregateste si intrarea lui De Zeeuw, cu care a avut discutii separate“, a scris cotidianul batav.


Formatia pe care Van Basten ar putea-o alinia sâmbata este: Stekelenburg – Jaliens, Mathijsen, Bouma, Van Bronckhorst – Sneijder, De Zeeuw, Seedorf – Van der Vaart, Huntelaar, Babel.


Daca se vor reface complet, Heitinga si Robben i-ar putea inlocui in primul 11 pe Jaliens, respectiv Babel.


„Atentie la Mutu!“


Presa batava a atras atentia asupra pericolului pe care Adrian Mutu il va crea in meciul cu Olanda, programat mâine, la Rotterdam, in preliminariile CE 2008. Cotidianul Algemeen Dagblad a publicat un amplu material despre „Briliant“, pe care l-a numit „carnivorul din atacul României“.


„Acum doi ani, când Olanda invingea, la Rotterdam, cu 2-0, nationala României, Mutu tocmai revenea dupa o suspendare de sapte luni ca urmare a consumului de cocaina. Acum este pregatit, in forma si dornic de revansa“, a scris sursa citata. „Atacantul român a iesit din prapastia in care a fost in anii precedenti. Venirea sa la Fiorentina este probabil cel mai bun lucru care i s-a intâmplat recent. Florenta este un oras splendid, iar tentatiile din Londra sunt departe. Românul este un tip inteligent, interesat de matematica, istorie si teatru“, a adaugat publicatia olandeza.


Algemeen Dagblad a scris ca jucatorii olandezi trebuie sa fie foarte atenti la Mutu, care si in meciul din 2005 a creat câteva situatii periculoase. „Daca va reusi sa duca România la CE din 2008, revansa sa asupra trecutului este completa“, a notat sursa citata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS