11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoua competitii majore la Târgu Jiu

Doua competitii majore la Târgu Jiu

Orasul Târgu Jiu va gazdui la finele acestei luni doua competitii atletice majore, campionatele nationale de cros pentru juniori categoria a II-a si a III-a (31 martie) si campionatele nationale de maraton pentru seniori (1 aprilie). Cu acest prilej sunt asteptate in municipiul gorjean mai multe personalitati ale atletismului românesc, George Boroi, Sorin Matei, Gabi Szabo, Doina Melinte, Iolanda Balas Soter sau Nicolae Marasescu. Desemnarea municipiului Târgu Jiu drept gazda a acestor concursuri a venit ca o recunoastere a rezultatelor foarte bune ale atletilor gorjeni, in special la probele de anduranta, precum si datorita influentei lui Ion Bura la FRA si capacitatii organizatorice a gorjenilor, in orasul lui Brâncusi urmând sa soseasca aproape 700 de sportivi.


Clubul CS Pandurii si-a propus sa obtina mai multe medalii la aceste concursuri, fiind favorit la proba de maraton fete, unde dispune de o echipa omogena, formata din Elena Moaga, Izabela Românas, Corina Dragotoiu si Maria Slavuteanu. „Fetele care ne reprezinta la maraton ne dau sperante ca vom avea in continuare rezultate deosebite in Gorj si România pentru ca sportivele care fac marton pe plan international, Simon, Tecuta sau Dita, sunt «batrâne» si dupa ele nu prea vine nimeni“, a spus antrenorul emerit Ion Bura. Bugetul celor doua competitii atletice este de peste 120 de milioane de lei vechi, fiind asigurat de CL Târgu Jiu, CJ Gorj, CS Pandurii, DSG si Artego.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS