24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVor fi clinciuri mari la meciul cu Universitatea

Vor fi clinciuri mari la meciul cu Universitatea

Desi Dinamo s-a impus categoric in meciul tur de la Craiova, scor 4-0, jucatorii din „Stefan cel Mare“ sunt convinsi ca nu vor avea viata usoara cu „leii“, mijlocasul Andrei Margaritescu, unul dintre cei mai experimentati dinamovisti, declarând ca se asteapta la contre in urmatoarele zile. „Vom avea un meci dificil cu Craiova. In tur, i-am batut clar, dar acum au o echipa mai buna, iar Stefan Stoica este un antrenor valoros. In plus, ei au moralul bun dupa egalul cu Rapid. Prevad ca vor fi clinciuri mari si la aceasta partida, iar totul porneste de la discutiile care apar inainte de meciuri. Conducatorii de cluburi ar trebui sa nu mai dea declaratii razboinice, care sa instige la violenta“, a spus Margaritescu.


Dupa cum se stie, patronul Stiintei, Adrian Mititelu, a facut in ultima vreme mai multe declaratii acuzatoare la adresa „câinilor“, spunând ca Dinamo este un club comunist, care invinge prin mijloace necurate si care nu ar trebui sa existe. Pâna acum, insa, Mititelu s-a abtinut de la comentarii, dar mai are timp pâna duminica.


In alta ordine de idei, Andrei Margaritescu sustine ca Dinamo nu mai are cum sa piarda titlul. „Suntem campioni. E o distanta mare fata de urmaritoare, insa trebuie sa ramânem cu capul pe umeri si sa nu mai facem pasi gresiti, ca la Timisoara, când am reusit doar un egal“, a precizat mijlocasul dinamovist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS