10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSomati sa bata Steaua

Somati sa bata Steaua

Parcursul slab al echipei de handbal Energia Pandurii Târgu Jiu, care nu a câstigat nici un punct in ultimele trei etape si nici nu are perspective sa câstige vreunul in urmatoarele doua, cu Steaua, pe teren propriu, si Dinamo, la Bucuresti, i-a determinat pe conducatorii gruparii gorjene sa-i dea un ultimatum antrenorului Vlad Caba. Presedintele sectiei de handbal, Gore Popescu, l-a somat pe tehnician sa câstige cel putin un punct sâmbata, in fata candidatei la titlu, Steaua, insa i-a garantat in acelasi timp postul, pentru ca Energia Pandurii sa nu fie perceput ca un club neserios dupa ce a schimbat deja in acest sezon doi antrenori.


„Dupa meciul cu Steaua expira mandatul pe care conducerea clubului i l-a incredintat antrenorului, iar daca nu se va lua nici un punct noi trebuie sa luam masuri. Sunt vizati doi jucatori si antrenorul, care trebuie sa-si asume raspunderea. Aici nu-i problema de a da afara pe cineva. Trebuie sa intelegem un lucru, noi daca dupa cinci etape schimbam antrenorii inseamna ca suntem un club neserios si nu o sa mai vina nimeni la Târgu Jiu. Nu i-am dat ultimatum, ci mandat sa câstige punctele“, a declarat Popescu.


„Nu platesc oalele sparte“


Vlad Caba nu-si simte postul amenintat, amintind conducerii ca a preluat echipa de pe locul zece si nu este dispus sa plateasca erorile predecesorilor sai. „In momentul in care apar diviziuni intre parerile antrenorului, conducerii si jucatorilor, lucrurile nu functioneaza normal. Am avut o serie de discutii cu conducatorii clubului, care si ei isi manifesta ingrijorarea. Am atras totusi atentia ca am venit intr-un moment delicat, când echipa se afla pe locul zece, mi-am asumat aceasta responsabilitate, am curajul sa o duc la capat, dar nici nu sunt dispus sa platesc oalele sparte si greselile facute anterior. M-am multumit cu lotul pe care l-am avut la dispozitie si incerc sa gestionez cum pot mai bine aceasta situatie“, a afirmat Caba.


„Trebuie sa realizam imposibilul“


In acest moment, Energia Pandurii nu pare sa aiba nici o sansa sa invinga sâmbata, la Târgu Jiu, pe Steaua, echipa care are un moral excelent dupa ce a invins HCM Constanta. Tocmai aceasta postura de outsideri poate fi speculata de handbalistii gorjeni in favoarea lor, un succes in fata „militarilor“ reprezentând biletul de mentinere in Liga Nationala.


„Jucam cu echipa cea mai in forma in momentul de fata, care se afla in lupta directa pentru titlul national, o echipa care ne depaseste la absolut toate capitolele, calitatea jocului, moralul jucatorilor. Dar faptul ca jucam acasa, in fata publicului propriu, ca suntem intr-o situatie destul de periculoasa, ar putea sa prezinte premisele unei mobilizari exemplare. Si cum nici un joc nu este dinainte câstigat si nici pierdut, speram sa contracaram punctele lor forte si sa abordam meciul intr-o maniera care sa ne tina in joc si sa profitam de orice slabiciuni ale Stelei“, isi doreste tehnicianul.


Problemele de lot scad din potentialul si asa limitat al echipei Energia Pandurii, Costea, Eremia si Ghira nefiind apti din punct de vedere fizic. „Am avut doi bolnavi saptamâna asta care nu s-au antrenat, Eremia si Ghira, il avem pe Costea care are o contractura la spate. Si asa puteam conta pe noua jucatori de câmp valizi, au aparut si aceste probleme, norii se aduna, dar probabil ca in conditiile astea de severitate extrema si de lucruri care nu ne par prielnice echipa se va mobiliza si va realiza aproape imposibilul, o victorie cu Steaua la Târgu Jiu“, a incheiat Caba.


Site-uri pentru sportul gorjean


Echipa de handbal Energia Pandurii Târgu Jiu si-a inaugurat recent propriul site: www.energia-pandurii.ro. Vizitatorii pot afla informatii despre programul echipei, clasamentul la zi, ultimele stiri din cadrul echipei sau statistici referitoare la prestatia handbalistilor gorjeni in acest sezon. De curând a fost lansat si site-ul Comisiei Judetene de Arbitri Gorj. Acesta cuprinde sapte sectiuni, printre care sunt prezentate regulamentul activitatii arbitrilor, delegarile din campionatul judetean de fotbal Gorj, informatii utile despre arbitrii gorjeni, site-ul putând fi vizitat la adresa www.ajfgorj.ro/cja.htm.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS