7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportStiinta nu va mai avea probleme cu strainii

Stiinta nu va mai avea probleme cu strainii

Comitetul Executiv al FRF, intrunit ieri la Casa Fotbalului, a hotarât sa se revina asupra deciziei din 15 ianuarie privind jucatorii extracomunitari si, cu zece voturi pentru si unul impotriva, a decis ca in teren pot evolua in acelasi timp maximum cinci jucatori extracomunitari, in timp ce pe banca tehnica numarul acestora nu este limitat. Initial, se stabilise ca echipele din Liga I sa poata folosi doar trei jucatori extracomunitari in acelasi timp pe teren si doi pe banca de rezerve, una dintre formatiile afectate de aceasta prima decizie fiind si Universitatea Craiova. In lotul alb-albastru se afla deja cinci jucatori din afara UE, Njock, Wobay, Mitchell, Rose si Baird, primii trei fiind titulari in angrenajul gândit de Fane Stoica. Modificarea este valabila pâna in 31 mai 2008, insa pe baza recomandarilor de la UE, UEFA sau FIFA pot interveni unele schimbari.


Decizia de modificare a articolului 16.7 din Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice (ROAF) a fost luata la presiunile facute de mai multe formatii din Liga I, care au in lot mai multi jucatori extracomunitari ale caror contracte sunt in derulare. In urma acestor noi schimbari, in Liga a II-a pot evolua in acelasi timp trei fotbalisti din afara Uniunii Europene, iar la nivelul Ligii a III-a si a celorlalte campionate regionale pot fi folositi doi jucatori extracomunitari.


La aflarea vestii privind modificarea numarului de jucatori extracomunitari, antrenorul Stiintei, Stefan Stoica, a precizat ca hotarârea este una justa, decizia fiind in avantajul cluburilor. „Este o decizie corecta, este mult mai bine asa pentru noi. In ultimul timp chiar incepusem sa-mi fac griji, eram suparat, dar este bine si, intr-un fel, era si normal sa se revina asupra primei decizii care era chiar injusta“, a declarat Stoica pentru NewsIn.


La rândul sau, directorul executiv al Universitatii, Ovidiu Costesin, a spus ca hotarârea luata de Comitetul Executiv al FRF nu este tot ce isi dorea clubul oltean: „Este totusi o decizie mult mai buna decât cea care a fost luata in urma cu o luna. Avem cinci jucatori extracomunitari buni, care au semnat cu noi inainte de a se lua prima decizie, si am fi vrut ca ei sa fie considerati ca fiind comunitari. In orice caz, astazi (vineri n.r.) s-a facut pe jumatate dreptate“. Totodata, Comitetul Executiv al FRF a luat si o decizie finala in cazul meciului Rapid – Poli Timisoara, Mircea Sandu precizând ca hotarârea directorului Departamentului Competitii, Mircea Cezar Ionescu, ramâne in picioare, in ciuda numeroaselor proteste ale giulestenilor, care ar fi dorit ca partida sa aiba loc la Brasov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS