12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBeregszaszy, suspendat de Consiliul Federal

Beregszaszy, suspendat de Consiliul Federal

La Federatia Româna de Atletism a avut loc ieri intrunirea Consiliului Federal, unul dintre punctele pe ordinea de zi fiind legat de accidentul mortal in care a fost implicata sportiva bistriteana Maria Cioncan la intoarcerea din cantonament. Dupa ce a analizat informarea privind motivul schimbarii locului de pregatire din Maroc in Grecia, Consiliul Federal a decis suspendarea antrenorului acesteia, Stefan Beregszaszy, de la lotul national, pe anul 2007.


Totodata, FRA a stabilit, pe baza performantelor obtinute in perioada 20 ianuarie – 11 februarie 2007, lista cu atletii care vor face parte din lotul României pentru Campionatele Europene de la Birmingham (2-4 martie). Aceasta include multi tineri, unii debutanti la o asemenea competitie, dar si sportivi de la cluburi oltene, Mihaela Neacsu, Liliana Popescu (800 m), Catalina Oprea, Daniela Donisa, Cristina Vasiloiu (1.500 m) si Ancuta Bobocel (3.000 m).


Oficialii federatiei au mai anuntat ca, in functie de rezultatele care se vor obtine la Campionatul Balcanic de la Atena (21 februarie) sau la CN de juniori (24-25 februarie), lotul national mai poate include si alte nume. Obiectivul FR de Atletism la Europenele din Anglia este obtinerea unei medalii, iar patru-cinci sportivi sa se claseze pe locurile 4-6.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS