12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportStiinta, furata la cântar

Stiinta, furata la cântar

Dovezile depuse de oficialii Universitatii si cei ai Stelei, cu privire la incidentele petrecute la meciul direct, au fost reanalizate, dar rezultatul a lasat de dorit, doar bucurestenilor reducându-li-se suspendarea.


Câteva petarde si fumigene, folosite de suporterii olteni si stelisti la meciul direct din retur, desfasurat pe „Ion Oblemenco“, au constituit subiectul mai multor discutii la comisiile din cadrul FRF. Comisia de Disciplina, imediat dupa incidentul nefericit petrecut in Italia, cu moartea politistului din Catania, a hotarât ca ambele cluburi sa fie aspru sanctionate. Universitatea fusese „condamnata“ la doua etape de suspendare, desi nu era recidivista, iar Steaua la trei, deoarece fanii ros-albastri mai calcasera strâmb si la meciul cu Poli Timisoara.


Stiinta, vesnic perdanta


Nemultumiti de rezultat si ca trebuie sa evolueze pe un teren aflat la o distanta minima de 150 de kilometri, oficialii celor doua grupari au depus un memoriu la Comisia de Apel, in speranta ca sanctiunile primite vor fi reduse. Intr-adevar, acest lucru s-a intâmplat, insa doar pentru Steaua, careia i-a fost diminuata suspendarea cu o etapa, in timp ce Universitatea a ramas din nou cu buza umflata. Faptul ca partidele cu Rapid, din etapa a XXI-a, si Gloria Bistrita, din etapa a XXIII-a, se vor juca tot in exil a demonstrat ca membrii Comisiei de Apel au judecat dupa alt regulament gruparea olteana, considerând sa respinga ca „nefondat“ memoriul Stiintei.


Aceeasi comisie a pecetluit ideea ca Rapid sa intâlneasca Poli Timisoara la Craiova, din etapa a XX-a, pe „Ion Oblemenco“, dupa ce gruparii giulestene ii fusese redusa suspendarea, de la trei la o singura etapa.


Costesin nu a avut putere de convingere


„Avocatul“ Universitatii, Ovidiu Costesin, s-a aratat stupefiat de decizia Comisiei de Apel si de modul cum au cântarit faptele membrii forului FRF. Directorul executiv al Stiintei a afirmat imediat dupa verdict ca gruparea alb-albastra a fost judecata dupa „alt regulament“, iar Steaua si Rapid au fost favorizate pentru a nu interveni in lupta pentru locul secund. „Daca in cazul Rapidului s-a redus de la trei la o etapa, in cazul Stelei de la trei la doua etape, iar la noi nu s-a putut reduce, inseamna ca se judeca dupa alte regulamente când e vorba de Universitatea. Nu inteleg de ce nu ni s-a redus din sanctiune, pentru ca noi am avut cele mai putine incidente. Nu mai are rost sa atacam decizia, pentru ca, probabil, când se va da verdictul vor trece aceste doua etape. Trebuie sa ne impacam cu ideea ca suntem dezavantajati. Sper ca suporterii nostri sa invete ceva din tot ce s-a intâmplat si sa nu mai avem astfel de probleme. Din deciziile luate reiese ca cineva are ceva cu noi. Probabil au considerat ca Universitatea nu e importanta in economia campionatului. Cred ca Rapid si Steaua au fost altfel tratate, deoarece comisia nu a vrut sa se implice in lupta pentru locul doi“, a spus Costesin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS