8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOficialii Stiintei umbla cu stema vopsita

Oficialii Stiintei umbla cu stema vopsita

Ieri, pe site-ul oficial al clubului, una dintre stiri a fost insotita de o sigla a Universitatii „imbunatatita“ cu doua elemente, fapt ce a stârnit nemultumiri in rândul suporterilor.


Inca din iarna trecuta, finantatorul craiovean Adrian Mititelu si-a exprimat intentia de a „imbunatati“ sigla Stiintei cu elemente care sa cuprinda si prezentul. „Nu trebuie sa traim din amintiri, dar trecutul, prezentul si viitorul trebuie sa se imbine la Craiova, de aceeea noua stema a Universitatii va fi o simbioza intre cea veche si cea actuala, amintindu-ne si de vremurile de glorie, când oltenii cucereau primul lor titlu de campioni“, afirma Adrian Mititelu in urma cu un an. Suporterii olteni au refuzat vehement ideea patronului, justificând ca de aceasta stema se leaga intreaga istorie a Stiintei, iar ei se identifica doar cu aceasta, pe care o venereaza de peste 30 de ani.


Lovindu-se de refuzul fanilor, Adrian Mititelu a lasat sa se inteleaga ca renunta la idee. Ieri, insa, pe site-ul oficial al clubului, una dintre stirile introduse a fost insotita de o noua sigla a Universitatii „imbunatatita“ cu doua elemente noi: o coroana asemanatoare cu cea a spaniolilor de la Real Madrid si doi lauri. Stirea la care a fost atasata aceasta sigla se referea la folosirea abuziva a imaginii clubului Universitatea, lasând sa se inteleaga ca aceasta ar fi noua stema oficiala a Stiintei. „Rasfoind“ arhiva site-ului oficial am constatat ca aceasta sigla a mai aparut in ultimele saptamâni, semn ca oficialii oltenii au testat noua imagine in speranta ca suporterii se vor familiariza cu ea.


Oficialii Stiintei nu comenteaza


Din dorinta de a afla motivul care a determinat conducerea alb-albastra sa apeleze la simbolurile atasate stemei Universitatii, am contactat oficialii olteni, insa raspunsul acestora a lipsit din nou. Daca Ovidiu Costesin sau Sebastian Dafina, cel care se ocupa de site-ul Stiintei, nu au raspuns la telefon, cei care au facut-o, adica Ion Geolgau si Silvian Cristescu, nu au dat nici o declaratie. Presedintele gruparii oltene nici nu a dorit sa auda de subiect si, inainte de a inchide telefonul, a replicat „taci dracului din gura“, adaugând ca „nu sunt sclavul vostru, al presei, sa va raspund la telefoane“, iar „vicele“ Cristescu s-a scuzat spunând: „Nu stiu despre ce este vorba, pentru ca de trei zile sunt acasa, bolnav, am o infectie urâta“.


Sesizând ca ar putea stârni, din nou, un val de nemultumiri din partea suporterilor administratorii site-ului, la sugestia mai- marilor clubului, au sters noua sigla inlocuind-o cu cea pe care o cunosc iubitorii Stiintei.


Blue Lions: „Sa lase stema in pace“


Observând la rândul lor aparitia acelei steme care a insotit stirea, suporterii olteni au avut aceeasi atitudine ca in iarna trecuta. Cei care au replicat imediat au fost membrii „Blue Lions“, care si-au exprimat dezaprobarea fata de aparitia noii steme, motivând ca, pe lânga faptul ca elementele noi nu au nimic in comun cu Stiinta, oficialii olteni si jucatorii actuali trebuie sa faca performanta si apoi sa aiba pretentii.


„Este incredibil ce se intâmpla! Sa dispara coroana aia si laurii de lânga stema, ca Universitatea nu este echipa casei regale, precum Real Madrid! S-o crede Mititelu regele Juan Carlos, dar sa lase stema in pace. Ce performante am avut noi in ultimii zece ani de ne trebuie lauri?! Actuala conducere si jucatorii nu au facut istorie ca sa merite acei lauri. Când or câstiga câteva trofee, atunci mai discutam. Deocamdata doar rezultatele vorbesc si nu le dau dreptul sa se ridice cu pretentii. De peste 30 de ani avem aceasta stema, care este si cea mai frumoasa din tara si ne reprezinta pe noi, suporterii adevarati. Patronii vin si pleaca, la fel si jucatorii, pentru ca asta este cursul vietii unei echipe, dar noi, suporterii, ramânem alaturi de echipa pâna inchidem ochii si trebuie sa ne pastram valorile, traditia. Stema si palmaresul acestei echipe vor ramâne totdeauna, nu pot fi «vopsite». Nu am auzit de vreo echipa de traditie sa-si schimbe stema peste noapte“, a punctat unul dintre liderii „Blue Lions“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS