6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUniversitatea isi face imagine

Universitatea isi face imagine

Alb-albastrii au intrat in febra Sarbatorilor, oficialii petrec si fac cadouri juniorilor, iar suporterii isi pot procura produse cu insemnele gruparii din Banie.


De foarte mult timp, in atentia suporterilor a intrat si politica de marketing a clubului alb-albastru, fiind vorba despre magazinul situat pe strada Sfântul Dumitru nr. 1, care se va deschide astazi, la ora 12.00.


Acesta intra in functiune dupa un an de la promisiunea facuta de Adrian Mititelu, care a amânat inexplicabil lucrarile in ianuarie 2006, desi Adrian Popa, directorul de marketing de la acea vreme, era pe cale sa finalizeze lucrarile si sa puna produsele in rafturi.


Oricum, momentul mult asteptat a sosit, iar clubul va pune la dispozitia suporterilor produse incepând de la pixuri, scrumiere si insigne pâna la perne, tricouri, treninguri, camasi si fulare cu insemnele formatiei din Banie. Preturile produselor variaza in functie de calitate, treningurile si tricourile originale fiind ceva mai scumpe.


Alta idee care s-a vehiculat inca de acum un an a fost aceea a amenajarii unui magazin ambulant care sa insoteasca echipa in deplasari sau sa fie amplasat in diferite zone ale Craiovei pentru ca fanilor sa le fie mai usor atunci când vor sa cumpere suveniruri cu Universitatea. Stiinta-mobilul va avea misiunea de a satisface dorintele suporterilor, care, astfel, nu vor fi nevoiti sa ajunga la magazinul de la club pentru a-si procura materialele dorite.


Ignat, la Universitatea


Deschiderea magazinului va fi urmata de un nou eveniment (ora 16.00), oficialii olteni oferind cadouri juniorilor din „ograda“ Universitatii, la un brad facut chiar acasa la finantatorul gruparii alb-albastre, Adrian Mititelu, unde se va sacrifica si un porc, la fel ca si in anul precedent.


Mos Craciun – Costica Popescu – va imparti darurile pe fundalul colindelor cântate de un cor al Facultatii de Teologie din Banie. Petrecerea va continua seara la restaurantul situat lânga sediul clubului Universitatea, buna dispozitie urmând sa fie asigurata de Adi de la Vâlcea si Ciri Maier, cunoscutul interpret al melodiei „Cântec pentru Oltenia“.


Suporterii olteni nu-l vor pe Bâlba


Desi conducerea Stiintei este interesata de cooptarea lui Ionut Bâlba, de la Poli Iasi, oferind 500 de mii de dolari, plus 25 la suta dintr-un eventual transfer, suporterii olteni nu sunt de acord cu aducerea atacantului moldovean, fapt reiesit din sondajul lansat de „Gruppo-Maxima“.


60 la suta dintre votanti considera ca Bâlba nu trebuie inrolat deoarece „este «umflat» de presa si impresari, nu are valoare pentru Universitatea“, iar 25 de procente sunt de parere ca „500 de mii de dolari este o suma prea mare pentru ce poate oferi jucatorul“. Mai sunt si fani care cred ca vârful iesean, care a marcat de cinci ori in acest sezon, merita sa imbrace tricoul alb-albastru, procentul acestora fiind 15, in timp ce ultimul subpunct, „Doar daca nu avem alta solutie“, a ramas „neatins“.


Oferta inaintata de conducerea Stiintei pentru Ionut Bâlba este, oricum, sub pretentiile gruparii moldave, care solicita 700 de mii de dolari plus TVA si 25 la suta dintr-un eventual transfer, semn ca Universitatea se va orienta spre alt vârf.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII