10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportReghecampf a eliminat pe Bayern

Reghecampf a eliminat pe Bayern

Fundasul român Laurentiu Reghecampf poate fi considerat omul optimilor de finala ale Cupei Germaniei dupa ce, miercuri seara, a reusit sa marcheze doua goluri in poarta celei mai titrate echipe germane, Bayern München, punând umarul la eliminarea bavarezilor din competitie. Formatia la care evolueaza fostul stelist, Alemannia Aachen, s-a impus, pe teren propriu, in fata campioanei din Bundesliga si totodata detinatoarea trofeului, cu scorul de 4-2, dupa ce la pauza a condus cu un neverosimil 3-0.


„Reghe“ a deschis scorul dintr-o lovitura libera de la 18 metri, perfect executata (’11), si a punctat pentru 2-0 in minutul 39, Ebbers stabilind scorul pauzei cu un minut inainte de final. In repriza secunda, Bayern a avut o tresarire de orgoliu si a marcat de doua ori, prin Podolski (’47) si Van Bommel (’68), insa jucatorul gazdelor, Schlaudraff, a inchis tabela in minutul 90, intr-un moment in care oaspetii se aruncasera in atac, in cautarea golului egalizator.


„Ne-au cam luat la misto“


„Sunt foarte fericit pentru cele doua goluri marcate impotriva lui Bayern München. Totusi, sunt si un pic suparat, fiindca pe finalul meciului puteam sa mai inscriu o data, din scarita, dar nu am lovit asa cum trebuia mingea. Este o victorie mare pentru noi, fiindca la inceput Bayern ne-a cam luat la misto, dar, saracii, când s-au trezit, era deja 3-0 pentru Aachen“, a spus la finalul partidei Laurentiu Reghecampf, care a mai precizat ca anul viitor spera sa joace cât mai bine pentru a-l convinge pe Piturca sa il convoace la echipa nationala.


Intr-o alta partida din optimi, MSV Duisburg, echipa la care sunt legitimati Mihai Tararache si Iulian Filipescu, a pierdut cu 1-0 pe terenul formatiei Hanovra si a fost eliminata din competitie. La oaspeti, Tararache si Filipescu au fost prezenti pe teren pe toata durata celor 90 de minute.


Alte rezultate inregistrate in optimile de finala ale Cupei Germaniei: Osnabrück (D3) – Hertha 0-3, Bochum – Stuttgart 1-4, Frankfurt – Köln (D2) 3-1 (d.p.), Nürnberg – Unterhaching (D2) 2-1 (la penaltiuri), Offenbach (D2) – Burghausen (D2) 2-1, Fürth (D2) – Wolfsburg 1-3, Hanovra – Duisburg (D2) 1-0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS