14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu a adus victoria Fiorentinei

Mutu a adus victoria Fiorentinei

„Briliantul“ a reusit, duminica, sa marcheze golul prin care formatia „viola“ s-a impus, cu 1-0, pe terenul echipei Chievo.


La doua zile dupa ce Gazzetta dello Sport il ridicase in slavi, numindu-l cel mai bun atacant al primei parti a sezonului, Adrian Mutu a tinut sa confirme ceea ce s-a scris despre el si a reusit, duminica, sa marcheze golul prin care Fiorentina s-a impus cu scorul de 1-0, pe terenul formatiei Chievo Verona, in etapa a 15-a a campionatului italian. Mutu, care a fost integralist, a marcat in minutul 80, dintr-o pasa a lui Montolivo. „Briliantul“ a preluat pe piept si a sutat de la marginea careului in poarta aparata de Sicignano. La oaspeti, portarul Bogdan Lobont, inca nerefacut dupa accidentarea suferita in urma cu o luna, nu a fost nici macar rezerva.


La finalul partidei de la Verona, Mutu a spus ca este fericit pentru ca echipa sa a parasit zona retrogradarii.


„Introducerea pe teren a lui Montolivo a fost o alegere foarte buna, centrarea sa din care am marcat a fost foarte frumoasa. Noi ne gândim doar la salvarea de la retrogradare, Cupa UEFA este prea mult in acest moment. Primul pas spre salvare l-am facut si acum trebuie sa nu cadem din nou in grupul ultimelor clasate. Cesare Prandelli este antrenorul care imi place tot mai mult si care stie sa ma foloseasca foarte bine. Am venit la Florenta, pentru ca pot avea continuitate si am ajuns si la o grupare ambitioasa“, a spus Mutu, care cu golul marcat in poarta lui Chievo a ajuns la a saptea reusita in acest sezon in Serie A.


Chivu a pierdut derbiul Cetatii Eterne


Cristian Chivu si echipa sa, AS Roma, au iesit „sifonati“ din derbiul cu Lazio, „bianco-celesti“ impunându-se cu un categoric 3-0 pe „Stadio Olimpico“. Ledesma a deschis scorul in minutul 44, cu un sut de la 25 de metri, la capatul unei prime reprize in care Roma a fost echipa mai periculoasa in atac. In minutul 51, la semnalizarea unuia dintre asistenti, care a vazut un fault comis de portarul Doni asupra lui Pandev, Lazio a beneficiat de un penalti, transformat de Oddo, care a dus scorul la 2-0. Mutarelli a stabilit scorul final in minutul 73, trimitând in plasa, din careu, o minge sutata de Mauri in transversala.


Cristian Chivu nu a avut o evolutie tocmai reusita, fiind notat cu 5,5 de agentia Datasport, care a scris despre el: „A avut de suferit in special din cauza vitezei atacantilor lui Lazio, iar la primul gol l-a impiedicat pe portarul Doni sa vada sutul de la distanta al lui Ledesma“.


Serie A, etapa a 15-a


Rezultate: Reggina – Ascoli 2-1, Palermo – Livorno 3-0, Atalanta – Messina 3-2, Milan – Torino 0-0, Lazio – Roma 3-0, Empoli – Inter 0-3, Chievo Verona – Fiorentina 0-1, Cagliari – Parma 0-0, Sampdoria – Siena 0-0, Catania – Udinese 1-0.


Clasament: 1. Inter 39 de puncte; 2. Roma 32; 3. Palermo 31; 4. Catania 23; 5. Lazio 21; 6. Atalanta 20; 7. Livorno 20; 8. Empoli 19; 9. Siena 18; 10. Torino 18; 11. Sampdoria 17; 12. Udinese 17; 13. Cagliari 16; 14. Messina 14; 15. Milan 13; 16. Fiorentina 11; 17. Chievo Verona 10; 18. Parma 10; 19. Ascoli 6; 20. Reggina 5.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU